Cu ochii intredeschisi

vineri, 29 ianuarie 2010

Stiu ca-i dimineata pentru ca restul populatiei din casa se aude vorbind.
Sunt racit.
Nasul nu ma lasa sa respir, gatul nu ma lasa sa inghit, ochii nu ma lasa sa vad, muschii nu ma lasa sa ma misc, creierul nu ma lasa sa gandesc.
Instinctul imi spune ca ar trebui sa raman nemiscat.
Realitatea, insa, nu!
Imi dau seama in timp ce ma imbrac, fara sa deschid prea mult ochii impaienjeniti si incercanati, cat de multi muschi are corpul uman, pentru ca absolut toti ma incearca cu durere.
Multumesc Divinitatii pentru drumul relativ liber pe care mi-l scoate in fata, in timp ce conduc, spre gradinita. Trebuie sa-mi duc copilul sa socializeze. De fapt, este singurul motiv pentru care am coborat azi din pat.
Gandul ca voi fi, din nou, cuprins de caldura asternutului, in curand, imi creeaza un minim de confort.
Prin parbriz, cateva raze imi tortureaza retina. Ceata asta fina ar putea contura o poza interesanta asupra orasului, daca as ajunge pe la margine si as trage cateva cadre.
Doar nu sunt nebun, imi zic? Sunt racit, praf! Aspirina, paracetamol, ceai fierbinte, plapuma, astea sunt ingredientele de care am acum nevoie, e clar!

Dupa cateva minute...
Incerc sa deschid cat pot ochiul drept. Abia zaresc cateva umbre. Sa fie cumva orasul in departare sau am luat-o razna. Am probleme mari cu focusul. Clipesc.
Sau nu?
Ar fi trebuit sa fiu in pat acum, dar cert e ca nu sunt.

The New Classic

joi, 28 ianuarie 2010

Mi-aduc aminte de blugii conici ai anilor `90, modificati prin adaugarea unui strap de piele spre a-i croi evazati;

Mi-aduc aminte de esarfele mamei, modificate personal, si purtate cu mandrie prin oras;
Mi-aduc aminte de bratarile care-mi acopereau aproape intregul antebrat, impletite fiecare de alta Ea; 
Mi-aduc aminte de parul scurtat mai mult pe dedesubt si prins in codita sub basca, la ore;
Mi-aduc aminte de pana de chitara tocita intr-un anumit fel incat acutele sa se auda cum vroiam eu;
Mi-aduc aminte de rucsacul zdrentaros pe care l-am purtat patru ani de liceu, plin de insigne si semnaturi;
Mi-aduc aminte de "Enjoy the silence" ascultat la casetofon.

Am uitat adolescenta!


Venatus immortalis

miercuri, 27 ianuarie 2010


Stau in zapada pana la brau, cu arma atintita spre vanat, cu ochiul in vizor. Astept. S-o vad mai bine, sa pot ochi, sa trag... sa fie a mea.

Nu mi-as fi inchipuit postura asta cu un ceas in urma cand iesisem la o plimbare pe o poteca ce o descoperisem de curand in padure. Zapada scartaie sub talpile bocancilor, lucru ce ma enerveaza la culme pentru ca nu pot auzi zgomotul padurii.  Plimbare am zis? E clar ca n-are rost sa ma pacalesc. Sunt la vanatoare. Intotdeauna fac asa. Cu armele la mine, pregatit sa ochesc si sa trag.

Am vazut-o de la departare. Atunci m-am oprit. Mi-am ales cu grija un loc cu vizibilitate si m-am infipt in zapada.

E frig, foarte frig. In privinta asta ma atentioneaza toate extremitatile mele. Stiu ca nu mai pot astepta mult. Si mana a inceput sa-mi tremure. Instinctul de vanator imi spune ca va aparea, ca trebuie sa mai astept.

Uite-o!!!
Trag aer in piept. Ochesc. Mi-a intrat in vizor. Pun degetul pe tragaci. S-a oprit. Se uita la mine. Inima-mi parca nu mai bate. E liniste. E cald...

Trag.

De-ar sti ca e a mea pentru totdeauna!?




arma: Nikon D200, 70-300

Self-centrism

marți, 26 ianuarie 2010

Axiome
Si totusi se invarte! Se spune ca a murit spunand asta, Galileo Galilei
Roata, de la inventie pana acum, se tot invarte.


Motive self-centrice
Sarutul care ma trezeste duminica dimineata, 
"Mi-e dor de tine", trimis prin sms,  in sedinta de la servici
Caldura corpului ei, atunci cand o iau in brate,
"Te iubesc", soptit inainte de culcare.


Cine m-o fi pus?

vineri, 22 ianuarie 2010

Cine m-o fi pus sa ies din casa pe vremea asta... nu stiu!?
Sunt in masina si incerc, cu greu, sa ating cat mai putin din suprafata scaunului patruns de toate cele douazeci de grade negative de afara.
Cine m-o fi pus sa aleg tapiteria de piele... nu stiu!
Am de facut vreo cativa kilometri si stiu ca masina mea imi va furniza caldura doar spre sfarsit. La radio unii se balbaie, se incurca, vorbesc de cinci minute si n-am inteles nimic. Parca ar avea creierul aici, langa mine, in masina, la criogenat! Sau o fi al meu?
Cine m-o fi pus sa dau pe postul asta... nu stiu!
Pricep spre final ca ar fi unul, Ionut Botea, romanas de-al nostru, care ar participa la Eurovision!? Dar nu la noi, nu, la spanioli. Uite ca-i dau si melodia cu care e in concurs.

Ceata imi face si mai greu drumul! Ma uit in stanga, dreapta... nimeni. La un moment dat, abia zaresc, iesita din pacla, o turla de biserica.
Cine m-o fi pus sa calc pedala de frana... nu stiu!
Deja sunt cu camera si trepiedul in spate prin zapada care-mi trece foarte usor de glezna. Realizez ca drumul pana la turla e mult mai departe decat mi-am inchipuit initial...
Asez trepiedul, pun camera, iau telecomanda in mana si fac cativa pasi spre bisericuta din lemn, aparuta brusc, din ceata. In jur... pustiu. Ridic privirea spre crucea din varful turlei.
Cine m-o fi pus sa apas butonul telecomandei... nu stiu!

Cert e ca-I multumesc!


Frumoasa si bestia

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

31 Decembrie 2009.
Obiceiuri moldovenesti.
Jucatul Ursului.
Impins de dorinta unui cadru bun ma indrept spre gloata de piei de urs umplute cu "voinici" ai satului, care incerca sa mentina, in ciuda ecologistilor frenetici, o traditie prin care ursii sunt jucati de stapani pentru a fragezi pamantul, ca anul ce vine sa fie mult mai roditor.
Fulgi mari si grei imi cad pe camera si pe obiectiv. Ma uit prin vizor si incerc sa gasesc "ceva"-ul de care am nevoie. 360 de grade, dar... nimic.
Intru in primul chiosc si cumpar o punga de aia "de-un leu". Fac o gaura si incerc sa bag obiectivul in ea. Asa sper sa scap de eventualele probleme cu camera. Ies din nou in multime si astept. Iau, si eu, din ce in ce mai multa apa prin haine si bocanci.
Pun din nou ochiul in vizor.
Tobele bat asurzitor. Talangile mascatilor zdranganesc. Fluierele Irozilor ritmeaza, ciudat, intreaga harmalaie provocata de cetele de ursi, despartite una de alta printr-un cordon simbolic.
Nimic.
Usor dezamagit, resemnat cu eventualul esec ma desprind de multime. Ultima ceata de ursi isi incheie reprezentatia. Lasat pe vine si cu zoom-ul lungit aproape de maxim astept o minune. Din ceata se desprinde o piele mica de urs si se intoarce spre mine. In capul meu s-a facut deodata liniste. Nici nu stiu daca am clipit, sau am apasat declansatorul.
Click


Tiroliana cu final neasteptat

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Deocamdata va las sa vedeti, povestea mai tarziu.

Nerecomandat celor care au probleme cu inima!!!

Click aici

Atentie, nerecomandat celor cu probleme cu inima!!!