Cu ochii intredeschisi

vineri, 29 ianuarie 2010

Stiu ca-i dimineata pentru ca restul populatiei din casa se aude vorbind.
Sunt racit.
Nasul nu ma lasa sa respir, gatul nu ma lasa sa inghit, ochii nu ma lasa sa vad, muschii nu ma lasa sa ma misc, creierul nu ma lasa sa gandesc.
Instinctul imi spune ca ar trebui sa raman nemiscat.
Realitatea, insa, nu!
Imi dau seama in timp ce ma imbrac, fara sa deschid prea mult ochii impaienjeniti si incercanati, cat de multi muschi are corpul uman, pentru ca absolut toti ma incearca cu durere.
Multumesc Divinitatii pentru drumul relativ liber pe care mi-l scoate in fata, in timp ce conduc, spre gradinita. Trebuie sa-mi duc copilul sa socializeze. De fapt, este singurul motiv pentru care am coborat azi din pat.
Gandul ca voi fi, din nou, cuprins de caldura asternutului, in curand, imi creeaza un minim de confort.
Prin parbriz, cateva raze imi tortureaza retina. Ceata asta fina ar putea contura o poza interesanta asupra orasului, daca as ajunge pe la margine si as trage cateva cadre.
Doar nu sunt nebun, imi zic? Sunt racit, praf! Aspirina, paracetamol, ceai fierbinte, plapuma, astea sunt ingredientele de care am acum nevoie, e clar!

Dupa cateva minute...
Incerc sa deschid cat pot ochiul drept. Abia zaresc cateva umbre. Sa fie cumva orasul in departare sau am luat-o razna. Am probleme mari cu focusul. Clipesc.
Sau nu?
Ar fi trebuit sa fiu in pat acum, dar cert e ca nu sunt.

1 comentarii:

ogarafgan spunea...

îi faină!

Trimiteți un comentariu