Link

marți, 23 februarie 2010

Am gasit in seara asta un link si m-am gandit sa vi-l arat!

click

Toy Story

miercuri, 17 februarie 2010

Jucariile fiica-mii!
Cu ele se joaca ziua, cu ele doarme noaptea. Cu unele e cea mai buna prietena, cu altele doar simpli amici. Le opereaza, le bandajeaza, le da de mancare, le dezbraca, le imbraca, le plimba, le leagana, le chinuie, le saruta. Ii place la nebunie sa fie in jurul lor.
Acum ea e la gradinita asa ca...
It`s movie time!



Fara curent

luni, 15 februarie 2010

Astazi am ramas fara energie electrica. Intr-un ceas am epuizat bateria la laptop, dupa care am trecut la telefon. S-a dus si cea de la telefon destul de repede. Ma invart ce ma invart prin casa, dar in lipsa oricarei activitati, ma asez pe pat. Urechile imi tiuie de la atata liniste.
Ma gandesc la ce s-ar intampla daca n-ar mai veni? Curentul.
Oare daca nu vom mai avea televizor vom pune din nou mana, mai mult, pe carti?
Oare, fara frigider, vom manca din ce in ce mai proaspat?
Oare lispa telefonului ne va invata sa comunicam si interactionam mai mult?
Oare, fara electricitate, ne vom odihni mai mult?
Oare ne vom misca mai mult? Oare vom iesi mai mult din casa? Oare vom fi mai putin stresati?

In linistea casei... inchid ochii.
Se aud cateva pasarele cantand...


Le aud din ce in ce mai tare.
Ma forteaza sa deschid ochii...
Soneria suna. Cip-cirip, cip-cirip...
O fi curentul electric?
Oricum, a venit!

Rasa ecologica

miercuri, 10 februarie 2010

Intotdeauna m-am gandit ca undeva, in Universul asta mare, din care facem si noi parte, trebuie sa existe o rasa "superioara" care, la un moment dat, ne va cuceri. Probabil le trebuie un motiv!

De la o vreme incoace toata lumea e curpinsa de frenezia alimentatiei si modului de viata ecologic. Cautam in galantare oua ecologice, carne ecologica, branza ecologica, paine ecologica. Bem ecologic. Ne imbracam in piele ecologica. Ne spalam cu sapun ecologic. La toaleta, ne stergem ecologic. Mai nou, ne si inmultim ecologic.

Cernobil, The Three Mile Island, Hirosima, Nagasaki, deseuri nucleare, incalzire globala, strat de ozon afectat, gaze, noxe...
Oare noi suntem ecologici?
Ne va cauta cineva in galantarul Universului?

Mi-s mandru!

duminică, 7 februarie 2010

Ca orice roman, pozar de fobie, care a dat peste www.fwaphoto.com, urc si eu poze o data sau de doua ori pe luna, atunci cand prind vreun cadru mai acatarii, evident, fara prea multe sperante spre publicare. Cum rasfoiam astazi superbele imagini zilnice ale astora si ma minunam, ce sa vezi?


Minunatie

cateva pagini mai departe

alta patanie

Asta e unul din motivele pentru care imi pun acum traista-n spinare si o iau din loc pe coclauri la pozat!

Poveste de adormit

joi, 4 februarie 2010

De la o vreme incoace, fiica-mea, patru anisori plini de energie si bucurie, ma pune, inainte  de culcare, sa-i spun povesti cu mine cand eram mic.
La inceput mi s-a parut simplu, dar mai apoi am realizat ca e destul de complicat sa aleg povestioare ce mi s-au intamplat, dar care sa fie educative incat sa le pot spune, interesante incat sa-i atraga atentia si prezentate asa incat sa le inteleaga.
Incep cu o perioada din viata mea pe care mi-o amintesc cu deosebita placere... vacantele de vara petrecute la bunica de la tara intr-un sat uitat de lume, fara tehnologie, fara asfalt, partial, si fara curent electric, cu oameni simpli, adevarati tarani, legati cu trup si suflet de bucata de pamant si de animalele din gospodarie.
Singura indeletnicire a copiilor din sat era mersul cu vitele la camp. Izlazul, o oaza minunata plina de pomi care mai de care mai plini cu fructe coapte, zemoase si dulci, era limitat, in mare parte, de padure, iar restul de gardurile gospodariilor. Sarcina noastra, a fiecarui copil, era sa pazim vitele sa nu fuga de pe izlaz (vorba vine, vitele n-aveau unde fugi, dar, pentru parinti, respectiv bunici, era o modalitate de a aduna copiii satului intr-un singur loc, de a-i sti in siguranta in timp ce ei sunt plecati la munca campului). In fapt, izlazul reprezenta pentru noi locul de distractie maxima. Fara parinti, fara restrictii, jucam prinsa pe cataratelea, ca, slava Domnului era unde, "baba oarba", "ascunselea", si tot felul de alte jocuri pana ne iesea limba de un cot si cadeam franti la umbra copacilor. Si atunci ma intindeam pe spate pe covorul de frunzele cazute si imi placea nespus sa privesc spre corolele copacilor.
Si nici nu stiu cum sa-i explic fiica-mii cat de frumos era sa stai sa asculti fosnetul padurii, sa vezi cum trec nori pufosi pe deasupra, sa te minunezi de culorile cerului si padurii si a soarelui...
In seara asta nu-i nevoie pentru ca a adormit.
Sa vedem ce-i mai povestesc maine!

Un vis

marți, 2 februarie 2010


Vajjjjjjjjjjjjjjj...
Un glont tocmai suiera pe langa urechea mea si trece spintecand stufarisul.
Doamne! cat e de frig!
Carnea tremura pe mine, extremitatile nu mi le mai simt. Ce n-as da sa am macar ceva pe mine!

O ora mai devreme...
In dormitorul penitenciarului de maxima securitate sunt luat pe sus. Ceva imi acopera capul sa nu vad. Mi se spune ferm sa tac si sa nu ma opun. Mai multi gardieni strabat in graba culoarul intunecat al cladirii dormitoarelor cu mine in spate. Ma conformez indicatiilor primite.
Sunt deja in curte. Simt racoarea de afara prin haine.
Bluza imi este smulsa, la fel si pantalonii.
Doamne! cat e de frig!
Cunoscutul zgomot al reflectoarelor ce se aprind in incinta se aude, unul cate unul. Cagula imi este ridicata. O lumina puternica imi obliga ochii sa se inchida.
- Inculpati, se aude o voce grava ce sparge linistea de pana acum, norocul a dat peste voi. In seara asta aveti o singura sansa spre a va regasi libertatea! Realizez, ca nu sunt singurul in situatia asta.
Incerc sa ridic privirea, dar, imediat, simt o lovitura puternica, ca de cravasa. Brusc fata mi se incalzeste si o dara de sange se prelinge spre buze. Il simt. E cald si sarat.
- Distinsii Vanatorii au binevoit a va acorda un avans de 30 de secunde. Folositi-l cu cap! In trei, doi, unu... Un glonte se desprinde de teava pustii. Il vad pentru ca poarta in coada lui o mica flama galben-rosiatica. Cineva de langa mine cade.
In departare se aude razand aceeasi voce:
- Doar nu credeati ca o sa irosesc munitia tragand in sus! Douazecisinoua..., douazecisiopt...
Doamne! cat e de frig!
Instinctiv o rup la fuga in directia opusa.
Intre penitenciar si oras sunt cativa kilometri plini de mlastini, stufaris si paduri.
Talpile goale ma forteaza sa maresc din ce in ce mai mult viteza. Intru in stufaris. Pielea mi-e sfartecata de fiecare tulpina pe care o ating. Aud impuscaturi. Simt cum sangele imi curge prin vene cu putere.
Si totusi, Doamne! cat e de frig!
Ma impiedic si cad in noroiul aproape inghetat. Un glonte tocmai trecuse pe langa mine. Incerc sa ridic capul. Sunt amortit. In negura diminetii disting cu greu furnalele orasului. Realizez ca am o sansa, dar nu ma pot misca. Corpul e paralizat in mlastina.
Se aud din ce in ce mai aproape voci. Singura sansa e sa raman nemiscat.
Doamne! cat e de frig!
Pasii se indrepta spre locul unde stau, aproape ingropat in noroi. Aud o arma care se incarca...

Clap-clap, clap-clap, clap-clap...
Tresar. Respir repede, aproape sufocat. Inima e gata sa-mi sara din piept...
Ma ridic din pat, dar, totusi nu realizez ca sunt acasa. Ma uit pe geam, asteptand, parca, cativa pasi cu arme incarcate. E aproape dimineata.
La televizorul lasat deschis o stire imi descrie cum o gasca de oameni de afaceri au organizat o vanatoare de mistreti, crescuti special pentru asta.
Stau lipit de calorifer si borboane de transpiratie imi trec peste tample.
Doamne! cat e de frig!