Un vis

marți, 2 februarie 2010


Vajjjjjjjjjjjjjjj...
Un glont tocmai suiera pe langa urechea mea si trece spintecand stufarisul.
Doamne! cat e de frig!
Carnea tremura pe mine, extremitatile nu mi le mai simt. Ce n-as da sa am macar ceva pe mine!

O ora mai devreme...
In dormitorul penitenciarului de maxima securitate sunt luat pe sus. Ceva imi acopera capul sa nu vad. Mi se spune ferm sa tac si sa nu ma opun. Mai multi gardieni strabat in graba culoarul intunecat al cladirii dormitoarelor cu mine in spate. Ma conformez indicatiilor primite.
Sunt deja in curte. Simt racoarea de afara prin haine.
Bluza imi este smulsa, la fel si pantalonii.
Doamne! cat e de frig!
Cunoscutul zgomot al reflectoarelor ce se aprind in incinta se aude, unul cate unul. Cagula imi este ridicata. O lumina puternica imi obliga ochii sa se inchida.
- Inculpati, se aude o voce grava ce sparge linistea de pana acum, norocul a dat peste voi. In seara asta aveti o singura sansa spre a va regasi libertatea! Realizez, ca nu sunt singurul in situatia asta.
Incerc sa ridic privirea, dar, imediat, simt o lovitura puternica, ca de cravasa. Brusc fata mi se incalzeste si o dara de sange se prelinge spre buze. Il simt. E cald si sarat.
- Distinsii Vanatorii au binevoit a va acorda un avans de 30 de secunde. Folositi-l cu cap! In trei, doi, unu... Un glonte se desprinde de teava pustii. Il vad pentru ca poarta in coada lui o mica flama galben-rosiatica. Cineva de langa mine cade.
In departare se aude razand aceeasi voce:
- Doar nu credeati ca o sa irosesc munitia tragand in sus! Douazecisinoua..., douazecisiopt...
Doamne! cat e de frig!
Instinctiv o rup la fuga in directia opusa.
Intre penitenciar si oras sunt cativa kilometri plini de mlastini, stufaris si paduri.
Talpile goale ma forteaza sa maresc din ce in ce mai mult viteza. Intru in stufaris. Pielea mi-e sfartecata de fiecare tulpina pe care o ating. Aud impuscaturi. Simt cum sangele imi curge prin vene cu putere.
Si totusi, Doamne! cat e de frig!
Ma impiedic si cad in noroiul aproape inghetat. Un glonte tocmai trecuse pe langa mine. Incerc sa ridic capul. Sunt amortit. In negura diminetii disting cu greu furnalele orasului. Realizez ca am o sansa, dar nu ma pot misca. Corpul e paralizat in mlastina.
Se aud din ce in ce mai aproape voci. Singura sansa e sa raman nemiscat.
Doamne! cat e de frig!
Pasii se indrepta spre locul unde stau, aproape ingropat in noroi. Aud o arma care se incarca...

Clap-clap, clap-clap, clap-clap...
Tresar. Respir repede, aproape sufocat. Inima e gata sa-mi sara din piept...
Ma ridic din pat, dar, totusi nu realizez ca sunt acasa. Ma uit pe geam, asteptand, parca, cativa pasi cu arme incarcate. E aproape dimineata.
La televizorul lasat deschis o stire imi descrie cum o gasca de oameni de afaceri au organizat o vanatoare de mistreti, crescuti special pentru asta.
Stau lipit de calorifer si borboane de transpiratie imi trec peste tample.
Doamne! cat e de frig!

3 comentarii:

adi spunea...

Foarte frumos ! Un blog deosebit cu postari foarte interesante. Felicitari !!!

Adrian spunea...

...superba...
..de altfel felicitari pentru toate realizarile tale!
...si pentru nominalizare...

...si sunt mandru ca din tot timpul scurs in lumea aceasta un bacauan a inghetat 1/40 ce vor fi nominalizate la Cannes...

SPOR!

Stefan - Andrei spunea...

felicitari, adi! si tine-o tot asa!!

Trimiteți un comentariu