Amintiri

miercuri, 17 martie 2010

Dimineata de februarie, 2008. Romania. Orasul Bacau.

Suna telefonul. Cu ochii aproape inchisi ma uit la ceas. E prea devreme. Nimeni nu ma suna asa devreme. Apas butonul verde si, fara sa scot vreun cuvant, aflu de la un amic, cu stupoare, ca o fosta iubita din liceu, tocmai s-a prapadit, intr-un cumplit accident de masina. Incerc sa-mi infund capul inapoi in perna, sa ma prefac ca e, totusi, un vis. Imagini din liceu imi vin in minte. Caut un cuvant sa o descriu si singurul care-mi vine in minte este “delicata”. Exact asa era. Niciodata nu ridica vocea, dar  stia sa-si faca inteleasa parerea, era fata care nu stia sa spuna “nu”, intotdeauna cu zambetul pe buze.
Am iesit impreuna de cateva ori, insa nu eram pe aceeasi unda. Eu eram un agitat, vroiam adrenalina, vroiam actiune, eram mereu impotriva sistemului, rebel si razvratit. Ea era gratioasa asemeni unei balerine, vroia sa mergem la opera si la ateneu, sa ne plimbam prin parc iar, seara, sa ne asezam pe o banca si sa ne spunem unul altuia vorbe de dragoste.
Stiu ca m-a iubit pentru ca mi-a spus-o de multe ori. In clasa prin biletele parfumate, in parc mi-o soptea la ureche.
Eu... nu i-am spus-o niciodata.
La inmormantare nu m-am dus. Pur si simplu n-am putut. Vreau sa mi-o aduc aminte asa cum o stiam in liceu.
Scotocesc prin albumele mele foto din liceu si  gasesc o jumatate de poza. Imi aduc aminte de ea. Imi placea sa fac poze inca din liceu. Aveam un aparat SMENA pe care-l purtam in rucsacul de scoala si cu care imi placea sa surprind oameni si locuri. La sfarsitul liceului am facut cateva poze colegilor mei si apoi am cerut, fiecaruia, sa scrie pe spatele pozei cateva cuvinte. Ea a tinut mortis, hmmm, ce cuvant nepotrivit acum, sa faca poza cu mine. Am rugat un coleg sa apese declansatorul.
A scris ceva pe spatele pozei, apoi a rupt-o in doua. Jumatatea cu mine a pastrat-o ea, iar jumatatea in care aparea ea, o tin eu, acum, in mana. 
Citesc cu voce tare, chiar daca in camera nu mai e nimeni, incercad sa acopar vocea ei, care imi suna destul de tare in minte...

PENTRU ATUNCI CAND VOR FI DOAR AMINTIRI...

Asta este motivul pentru care, acum, martie 2010, eu, Adrian Popa, fotografiez.
Pentru M.,
MULTUMESC!



6 comentarii:

ogarafgan spunea...

Imi pare rău, cred că era f tânără! un oftat și-atât

ogarafgan spunea...

ba nu, încă un lucru, seamăna tare cu cineva!

apopida spunea...

foarte tanara, intr-adevar!

apopida spunea...

cine cu cine seamana ca n-am priceput?

Sunisse spunea...

Cred ca fiecare dintre noi ascunde in spatele aparatului de fotografiat o poveste mai mult sau mai putin trista...si totusi, necesara cateodata...
Imi pare rau sa aud povestea ta.
Bafta!

doru coroiu spunea...

Frumos realizat, imi place. Un aer de mister si inca ceva ce n-am descoperit inca, ma voi intoarce la vizionarea acestei fotografii cand voi mai avea timp.

Trimiteți un comentariu