Imagery and Words

4800 (reedit)

2012-02-23T00:28:00.004+02:00

Am ascultat astazi o melodie, fara sa vreau, dimineata la radio.
Initial am decis sa sterg postul in urma unor comentarii, dar ascultand versurile... revin.

3 clipe sublime
de 3 ori cate cinci minute pana au venit pe lume!

respira cu greu prin 3 tuburi conectate de 3 aparate ce-i monitorizeaza permanent!

3 asistente ii hranesc din 3 biberoane!

medicii au grija ca toti 3 sa creasca sanatosi!

Ma uit tamp prin geamul incubatorului ce ma desparte de ei... si realizez ca daca pentru ei viate este despre cum sa respiri, pentru mine este despre momentele (ca cel de fata) in care respiratia iti este taiata!

Melodia suna cam asa:
Cat de departe sa duc inima, ca sa nu se atinga de tine!
Si cat de departe sa duc dragostea, ca sa nu se intoarca la mine.
...
Oricat de departe as fugi,
N-ar fi prea departe de tine!
(Holograf)

Cred ca merita ascultata toata!
click Cat de departe

Pentru ca, da, un singur lucru lipsea din treimile de mai sus...
UNUL singur!
MAMA... care a plecat!

56 (in timp)

2012-01-19T22:15:00.000+02:00

Si vantul s-a oprit, si ploaia s-a oprit.
Un gondolier vasleste catre casa tragand luna dupa el!
Te strang in brate...
si timpul s-a oprit.
Asa as vrea!
Sau poate doar am inchis ochii pentru o clipa... de eternitatate!

57 (despre univers)

2012-01-16T21:12:00.001+02:00

Lumea noastra e acum, aici!
Doar camera asta si atat!
Luna mai e cu noi si ne lumineaza sufletele.
Respiratia ta... sau a mea, o aud... sau poate sunt valurile!?
Buzele tale imi ating urechea soptind...
Frematand de dorinta incerc sa raspund... Si eu!

58 (de dor)

2012-01-13T08:46:00.000+02:00

Povestim despre lume, despre vreme...

Zambim, dar ochii nu se intalnesc.

Afara, pasari se-aud carcotind...

Despre noi!

Te-ai intors cu spatele si deja imi e dor de tine!

59 (countdown)

2012-01-12T12:05:00.001+02:00

Te ating. Tu tresari.
Mainile-mi reci tradeaza imina fierbinte.
Un trubadur se aude cantand...
Valuri se sparg de pereti...
Iti povestesc despre stele... dar nu pot vorbi!

60 (poveste)

2012-01-12T00:12:00.001+02:00

Inceput.
Stiu ce mi-as dori sa fie la capat...
dar in fata nu vad nimic.
Vreau sa o ating, sa o simt... nu pot!
Fereastra deschisa lasa luna sa ma mangaie...
Sa ma invete.
Sunt timid!

My name is Adi!

2011-11-07T13:47:00.003+02:00

De curand urmaresc un serial, ”My name is Earl”, un sitcom american care are o idee geniala, veche de cand pamantul, faci bine gasesti bine.
Omul si-a facut o lista cu toate lucrurile gresite, faptele rele pe care le-a facut de-a lungul timpului, si una cate una, incearca sa le indrepte, fortat de faptul ca in caz contrar ceva rau i se va intampla.
Cum zice el...Karma.

E dimineata de toamna. Un pic cetoasa, un pic friguroasa, dar plina de culori calde acoperite de o chiciura albicioasa.
Trec in viteza pe langa cladirea maternitatii, cu capul plin de ganduri si probleme de serviciu ce trebuiau rezolvate urgent.
Aleea ce curge din usa principala spre curte e pazita, pe ambele parti de cativa stejari ce, probabil, vor sa ne arate ca pe aici candva totul era verde, curat si ecologic.
Din cinci in cinci metri cate o banca imbie pe cei care-si asteapta, in majoritatea cazurilor, pruncii proaspat sositi pe lume impreuna cu mamicile lor.
Astazi e destul de pustiu, bancile par foarte reci iar vantul arunca cu fiecare adiere frunzele coapte marind, astfel, covorul natural, asternut pe asfalt. Obsedat cum ma stiu de fotografie ma opresc o secunda si cu un ochi inchis imi imaginez un cadru de toamna. E perfect. Totul e auriu, in jur e pustiu, frunzele cad, ceata imi creeaza un DOF (depth of field) nemaipomenit. Daca as fi avut si camera la indemana acum sigur m-ati fi crezut!
Focusul ochiului meu, insa, zareste pe una din ultimele banci o silueta firava destul de mica ce tremura parca odata cu bataia vantului.
Ceva ma face sa ma intdrept spre ea.
Pe banca sta un pui mic de om, de vreo 5 anisori. Cand m-a vazut ca ma apropii si-a sters usor cateva lacrimi de pe obraz si a lasat capul in pamant. Am inteles ca tremuratul nu era de la racoarea lemnului pe care era asezata si nu m-am putut abtine sa o intreb:
- Spune-mi, te rog, cum te cheama?
Si-a ridicat ochii mari si umezi din pamant...
- Alexia!
- Ce faci tu, Alexia, aici, singura?
Mi-a raspuns sec:
- Il astept pe tata!
Usor tamp si fara prea multa logica zic:
- Tati e inauntru la mami, pe tine de ce nu te-a luat, intreb eu, stiind ca de obicei, in orele de vizita, pot vedea mama si bebelusul doua persoane?
Ochii ei plini de lacrimi ma fac sa cred ca e altceva la mijloc...
- Mami a purtat in burtica ei pe fratiorul meu pana ieri. Tudor il cheama, si mi-a zis ca vine aici ca sa poata s-o ajute cineva sa-l scoata si apoi mi-a promis ca o sa avem grija, cu totii, de el, acasa. Doar ca tati dimineata nu m-a lasat sa ma duc la gradi si a spus ca trebuie sa merg cu el s-o vedem pe mami, neaparat!
- Si acum tu de ce stai singurica aici, de ce plangi?
- Pentru ca tati nu mi-a spus ca o sa vina cu noi si un nene preot, mi-a spus doar ca trebuie sa merg si eu pentru ca Tudor a iesit din burta lui mami dar Doamne Doamne ar vrea ca el sa se duca sus in cer, acolo la el, iar nenea de la intrare nu a putut sa ma lase si pe mine sa vad bebelusul pentru ca eram prea multi. Atunci tati m-a rugat ca eu sa raman aici, pe banca, si sa urmaresc frunzele care cad de sus, si sa-mi inchipui ca fiecare dintre ele e un cadou de la Tudor. Si plang... pentru si eu aveam un cadou sa-i dau.
Din pumnul Alexiei, impietrit parca, se putea distinge un iepuras mic de plus.
- Iepurasul asta, spune ea, l-am ales dintre jucariile mele pentru Tudor, sa il pun in patut la el si sa il aiba cand vine acasa. Acum nu mai pot...
Stiam ca sunt lacrimile mele, realizam ca-mi frig obrajii inghetati, stiam ca nu le pot opri...
N-am putut decat sa intind mana spre ea si sa zic...
- Hai cu mine!

Da, e posibil sa fi incalcat un regulament de ordine interioara, e posibil sa fi cerut unui medic o favoare atipica deontologiei profesionale, e posibil sa ma fi implicat emotional mai mult decat trebuie, dar sunt mandru ca ori de cate ori vantul va scutura frunzele deasupra Alexiei, ea va sti exact cine ii trimite acele mici cadouri.

In contrapartida, in aceeasi zi, cineva m-a rasplatit si pe mine, daruindu-mi asta...

Light catcher

2011-10-05T09:16:00.000+03:00

fwaphoto s-a decis azi sa-mi faca o surpriza

http://www.fwaphoto.com/#/2011-10-05/

Prima pagina

2011-09-23T18:23:00.002+03:00

cei de la FWA s-au gandit ca eu sa am prima pagina azi!

http://www.fwaphoto.com/#/2011-09-23/

cu imaginea asta

Holy Thief

2011-09-06T10:36:00.000+03:00

Scary

2011-09-02T09:23:00.000+03:00

Dobry den

2011-08-08T22:07:00.002+03:00

The afterparty

2011-07-14T15:22:00.000+03:00

Lost in transition

2011-07-12T23:07:00.000+03:00

Evening Road

2011-07-08T08:52:00.002+03:00

Batranul si marea

2011-07-05T22:29:00.000+03:00

Just a walk in the park

2011-06-08T08:43:00.000+03:00

04.06.2011

Honorable Mention - SPIDER AWARDS

2011-05-30T09:13:00.000+03:00

Aseara, pe la zece, a fost, online, decernarea premiilor Spider Awards, respectiv a sasea editie. Pentru cine nu stie, Spider e unul din cele mai importante evenimente de fotografie alb-negru de pe mapamond.

Prin septembrie, anul trecut, am trimis si eu o imagine la respectivul concurs si azi-noapte a fost recompensata de juriu cu HONORABILE MENTION la categoria PEOPLE.

Printre finalisti am mai vazut cinci romani pe care ii felicit cu drag (Adrian Per Abstract si Silhouette, Floriana Barbu la categoria Abstract si Fine Art, Andrei Baciu la categoriile Fine Art, People si Still Life, Tiberiu Banica la categoria Fine Art, Sebastian Sifft la categoria People). Sper sa nu fi scapat pe nimeni!

Printre castigatori sunt singurul din Romania!

Asta e!

The Teckel

2011-05-25T15:05:00.004+03:00

Click

s-au gandit ca merit prima pagina!

Thanks a lot!

Mut... ce stie a vorbi!

2011-05-19T00:42:00.001+03:00

S-a intrebat cineva vreodata cat valoreaza o viata de om?...
Un milion, doua, zece, o suta, o mie... de lei, dolari, euro...???

Nu.

Un zambet... atat!

Daca m-ar intreba cineva ce as da eu pentru viata as spune clar... un zambet... da, exact asa!

L-am primit azi, dintr-un pat de spital.
Imobilizat, cu dureri ingrozitoare, fara puterea de cuvanta, a scos apa din piatra seaca si mi-a zambit.
Mi-a spus oare ca se bucura ca ma vede?
Mi-a spus oare ca ar vrea sa scape odata de povara ce-l apasa?
Mi-a spus oare ca ma iubeste?...

Cert este ca eu am zambit inapoi tamp,
fara sa spun nimic,
chiar daca, culmea, toate cuvintele erau la mine...

Am fost un mut... ce stie a vorbi!

Lumina

2011-04-23T09:54:00.002+03:00

I love Europe

2011-04-06T19:01:00.001+03:00

Eram, cu cateva zile in urma, in parcarea de langa bloc, asteptand un prieten. In capatul aleii troneaza dintotdeauna vreo cateva containere de gunoi, de obicei pline la refuz. Locul cu pricina e motiv de vizita zilnica pentru tiganii care cresc animale cu resturile de mancare, pe care ii vezi tot timpul cu o cange din fier in mana si cateva plase, pline cu prostiile care altora le prisosesc.
Se nimerise, in timp ce asteptam prietenul, unul din personajele de care ziceam. Ma uitam si ma minunam de cum intrase cu aproape jumatate de corp in ghena cu pricina scociorand cu unealta printre resturile zemoase si urat mirositoare.
La un moment dat... stupoare.... se aude o sonerie.
Ma uit la telefonul meu... nu suna...
Ma uit in jur... nimeni.
Numai ce vad matahala jegoasa cum se extrage din container, se sterge tacticos pe maini, de pantalonii ce pareau la un moment dat a fi o pereche de blugi, si scoate din buzunarul hainei un telefon si raspunde:
- Alo!
Pe semne ca interlocutorul il intreaba ce face...
- Bine ma, bine fac!
Intuiesc ca urmatoarea intrebare a fost "unde esti" pentru ca raspunsul a venit scurt si socant:
- Sunt la munca, unde sa fiu!?
Si mai zice in continuare:
- Suna-ma mai tarziu ca acum sunt un pic ocupat, hai pa!
...

si lor le-a placut

Remember what I did one summer

2011-04-05T12:48:00.004+03:00

Deschid intr-o dimineata ploioasa fereastra camerei de hotel si pe caldaramul din piatra cubica mai veche decat iti poti imagina, se aud, sacadat, rotile unui carut tras de un tanar (probabil unul din multi cei care aprovizioneaza magazinele si restaurantele orasului) murat din cap pana-n picioare. Cu un zambet larg se uita spre mine si zice...

- Salve, Salve!

Eu, probabil nedumerit, mai mult soptit, zic in engleza de care eram cababil:

- Excuse me?

- Salve, tutto bene?

Intimidat, dar foarte placut surprins de amabilitatea tanarului, raspund...

- Perfetto, strangand degetele mainii si lipind buricele de buze in semn de placere.

Din spatele meu vine un miros puternic de cafea. De dupa perdea apar doua maini, fiecare cu cate o cana pline cu licoarea magica. Cu o mana iau cana si cu cealalta o iau pe ea, de dupa umar, urmarind impreuna tanarul care acum, o luase din loc, prin ploaie.

Se opreste din nou dupa cativa pasi, isi ridica palaria imbibata la refuz cu apa de pe cap si o pune in dreptul pieptului. Siroaie de apa i se preling pe fata. Se uita la noi si rade...

- Come puoi non amare Venezia?

Cu o plecaciune in stilul Casanova isi face iesirea din micuta piata in care era hotelul nostru.

Cateva minute mai tarziu, se auzea inca in departare fluieratul lui si cateva versuri...

- Serenata quasi a mezzanotte

Guardie e ladri che si fanno a botte

E i rigazzi da soli sono ancora romantici....

Iar zgomotul rotilor de la carut se pierde printre picaturile de ploaie...

Prolog (Lebedinoye ozero)

2011-04-01T09:13:00.001+03:00

M-am trezit de dimineata cu un ritm de chitara bas ce-mi suna acut in urechi. Sunt sigur ca nu l-am mai auzit si abia astept sa incerc sa-l transpun. Noul set de corzi e montat si acordat, si nici nu mai e mult pana la repetitie.
Cobor doua nivele si sun... Prietenul H deschide:
- Hai, esti gata? Am un ritm nou si vreau sa ma acompaniezi.
- Iau ceva pe mine si cobor. Astepta-ma jos!
Imi pun fundul pe mana curenta si imi fac vant pana in josul scarilor. Imping usa de la intrare cu piciorul si ies in fata blocului. Soarele imi inchide brusc ochii. E cald, e vara, e vacanta. Ce bine ca am terminat si clasa a VIII-a!
Incerc sa bat in banca cu tact, noul ritm. Tremur de nerabdare si H intarzie.
La blocul din stanga, la etajul doi, doua tipe stau pe balcon si se hilizesc. Le stiu din vedere, de la scoala. Parca invatau in clasa vecina. Simpatice foc, dar azi n-am timp de ele.
Usa de la intrarea in bloc se izbeste de perete.
- Hai, mergem?
- Cum iti spuneam, am un ritm nou, si am nevoie de tine si tobele tale, incerc eu sa-i explic, pornind cu pasi repezi spre sala de repetitie.
Ajunsi in dreptul blocului in care cele doua tipe erau la balcon, auzim chicoteli de sus.
Doua barabule negre trec milimetric pe langa noi. Ne oprim nedumeriti si contrariati.
- Bai, care mama dracului arunci....
Ridicam amandoi privirile. Cu o jumate de secunda mai tarziu, cele doau chipuri simpatice de sus se retrag.
- Auzi, astea ori sunt nebune, ori ne indragesc!?
- Cine stie, zic eu, poate o iesi vreo prietenie din asta, mai mult razand si cu gandul doar la noul meu ritm...

Apel de urgenta!

2011-03-08T09:09:00.002+02:00

Unitate    DGB (Directia Generala a Barbatilor)

                                                                    CATRE,
                                                    UUB (Uniunea Urarilor de Bine)

             Prin prezenta, DGB, reprezentata prin Fiecare Barbat, inainteaza un apel de urgenta,
catre UUB pentru a ne sprijini, in vederea ducerii la indeplinire a sarcinii din ziua de 08.03.2011.
Mentionam ca suntem pregatiti sa facem fata oricarei situatii. Ne-am inarmat cu rabdare, tandrete
si dragoste, iar, in caz de forta majora, apelam la Redbull, iar cei mai neputinciosi, la pastiluta verde.
            Va rugam sa ne confirmati participarea dumneavoastra imediata pentru fiecare barbat,
in preambul, pentru a crea premisele optime desfasurarii operatiunii, in vederea obtinerii rezultatului
scontat, si anume... "TE IUBESC"

            Va multumim anticipat,                                                                      Data,
DGB, reprezentata prin                                                                    08.03.2011
                Fiecare Barbat

CLICK PENTRU CONFIRMARE

Printemps

2011-03-01T00:08:00.000+02:00

Neata, tati!
Neata, draga mea!
A venit?
Nu, cum sa vina? N-ai vazut cat a nins ieri!?
Cum? N-a venit?
Daca-ti spun ca n-a venit! E frig de ingheata pietrele. Mai asteptam cateva zile, poate vine! Pana atunci stam in casa pentru ca zapada e prea mare pentru a iesi la gradi.
Pai nu, nu pot sa mai astept.
Nu poti?
Nuuu, astazi colegul meu Andrei mi-a spus ca imi va aduce un buchet cu ghiocei si imi va spune ca sunt frumoasa ca o zi insorita de primavara. Si eu vreau sa fie primavara, nu zapada! Vreau!
Draga mea, dar tu esti frumoasa in fiecare zi a anului!
Stiu, stiu, si eu te iubesc tati, dar totusi, lasa-l pe Andrei sa-mi spuna asta, da?

Ursitoare

2011-02-16T10:23:00.001+02:00

Azi am deschis o cutie, o cutie cu poze, cu amintiri...
Hmmm,
Tii minte verile pe lac, cu barca ta?
Tii minte gratarele la tine la tara?

Tii minte ce frumos era in varf de munte, cand ne uitam ca prostii cat de frumos se vedea drumul ala serpuit?
Tii minte "radiografiile" care ti le-a facut prietenul nostru la Poiana Sarata?
Tii minte camera aia mica, intima, care ti-a picat tie la "tragerea la sorti"?

Tii minte pastrama ta inconfundabila?
Tii minte vinul ala al tau, rosu si rece ca apa de munte?
...

Imi suna in cap o melodie, cu care te-am luat de atatea ori in ras, si care acum, culmea, ma obliga sa incui usa biroului meu si sa-mi umplu ochii cu lacrimi.

Intr-o zii de sarbatoareeeeee, ma duseiii la ursitoaaaaareeeee
Si i-am zis ataaaat sa-mi spunaaaaaa, cat mi-o fi soartaaa mai bunaaaaa
Of of si iar of, ca doar ea pe lume stieeee maii maaaiii
Of of si iar of, cum sa scap de saraciee mai maaaaaii

Viata-i trecatoareeee, n-ai cum s-o opreeesti,
Cat mai esti pe-aiceaaa s-o traaaieeeesti.

Spune-mi ursitoare cati ani voi traaaiiiiii,
Daca-s prea putini, cu bani te-oi plaaatiiii
Puneeee de la tine incaa vreoo cativaaaaa
Daca fac avereee, mai multi bani ti-oi daaaa

Gata, inchid cutia acum, pentru ca nu vreau sa plece nimic din ea. O s-o deschid mai tarziu sa mai pun acolo poze, amintiri.

Adaug aici si o imagine care e posibil sa nu aiba legatura cu nimic din ce-am scris mai sus, dar o pun pentru ca erai langa mine cand am facut-o. O pun si aici pentru ca a castigat concursuri si a fost apreciata de multa lume. O pun aici sa-ti fie clar ca trebuie sa fii langa mine si la altele.

Sunet - Click

Disillusion

2011-02-13T17:35:00.000+02:00

Visul

2011-02-08T22:19:00.000+02:00

The day I become a tree

2011-01-30T10:14:00.002+02:00

Today

Mihnea Andrei Popa

2011-01-02T17:08:00.007+02:00

The Beautiful Monster

2010-12-28T22:42:00.000+02:00

Remake after one year

Rugaciune

2010-12-26T09:18:00.002+02:00

The morning Flight

2010-12-16T21:48:00.000+02:00

The morning Flight

Cinderella

2010-12-09T22:24:00.002+02:00

Waiting for the Knight

Aproape dimineata!

2010-12-07T20:20:00.000+02:00

Aproape dimineata!

Simple Things

2010-11-20T18:54:00.000+02:00

The Red Carpet

2010-11-14T23:25:00.004+02:00

Am gasit un site interesant! Inscrieti bloguri foto, eu sunt aici

The Prayer

2010-11-13T09:00:00.000+02:00

Sau aici

The HotRod (1HP)

2010-11-08T22:58:00.002+02:00

Heaven is playing

2010-10-30T14:47:00.000+03:00

Padurea de aur

2010-10-20T14:54:00.003+03:00

Ma distreaza astia mici la culme cum n-au ei simtul corect al valorii!

A mea, de exemplu, aduna monedele de un ban pentru ca sunt galbene si lucesc si-i plac la nebunie, ba ar da oricand o hartie de 500 de lei pe un banut de un ban cu sentimentul ca a facut o afacere buna!

Am luat-o cu mine azi, prin padure, sa mai luam aer, sa vedem cum a ingalbenit frunza copacilor, eventual sa facem si cateva poze. Soarele puternic taia corolele copacilor aruncand razele spre covorul de frunze ce acoperea drumul format de taietorii de lemne din zona.
- Tati, padurea asta parca e de aur, spuse ea, la fel de uimita ca si mine de atmosfera, de poveste din padure!
- Da, imi place nespus, draga mea!
- Pai, tu stii a cui e padurea asta, zice ea, cu o mana in sold si cu un picior inainte?
- N-am idee, dar ce-ti veni?
- As vrea sa-i dau monedele mele galbene lui nenea care are padurea asta sa ne-o dea noua!

In Pursuit of Betterness

2010-10-17T17:28:00.002+03:00

click

Un trio cu noroc!

2010-10-16T01:02:00.003+03:00

Ma bucur sa aflu de la photoradar ca mi-au fost selectate 3 imagini in trei categorii diferite pentru finala premiului ”Digital Camera Photographer of the Year 2010”

Au fost 114.000 de imagini in concurs!

Astea sunt ale mele:
1. Categoria Travel
2. Categoria Landscape
3. Categoria Portraits

Felicitari, de asemenea si lui Bogdan Panait pentru selectia asta si asta

The End of the Show

2010-10-13T16:37:00.000+03:00

Bloody Friday

2010-10-09T09:50:00.000+03:00

Trio

2010-09-29T22:15:00.000+03:00

Fundu Tutovei, 29 septembrie 2010

Manastire intr-un picior...

2010-09-28T20:39:00.003+03:00

Vine, nu?
Cum am vazut primele frunze cazand , ploile lungi , am plecat s-o intampin!
Evident, nu puteam pleca cu mana goala. Am luat cu mine cateva plase pentru dovezi.
Qashqai-ul inainta destul de bine pe drumul forestier, ce urma sa ne duca in padurea de fagi.
Acolo imi place s-o regasesc in fiecare an!
Apa din balti era aruncata cu putere de rotile masinii, formand parca un culoar prin care ne strecuram in forta.
Vantul rece apleca copacii facandu-i sa fosneasca. Ii simteam puterea din masina.
La un moment dat, un batranel, aparut parca de nicaieri, ne face semn sa oprim.
Cobor geamul:
- Mergeti la ghebe, intreba el?
- Cautam, bade, poate gasim de-o pofta!
- Dupa ploile astea sigur gasiti, dar spune-ti falcai, masina asta-i ARO?
- Cu zambetul pe buze, ii raspund ca nu!
- Aaaa, pai atunci baietii mosului, mai bine faceti cale intoarsa, ca au mai incercat si altii cu masini de astea, dar s-au intepenit in noroi. Daca nu-i ARO, nu trece, va spun eu!

Avea rost sa-i explicam batranelului de cardane, de 4x4, de cai putere, de diferentiale, de garda inaltata, de cuplu, de anvelope speciale...?
Nu, pentru ca aveam o intalnire mult mai importanta ca doar
A venit, nu?

Misty morning

2010-09-24T08:10:00.000+03:00

Oameni si locuri - Sorin Onisor

2010-09-22T08:19:00.000+03:00

Iasi, 2010. Am avut placerea aseara, 21 septembrie, sa particip la vernisajul expozitiei ”Oameni si locuri” a fotografului Sorin Onisor. 62 de lucrari extraordinare prezentate, fiecare in parte, de artist, fiecare cu o poveste, care mai de care mai interesanta. Atmosfera placuta, intr-un mic amfiteatru. Dialog deschis, cu intrebari si raspunsuri cat se poate de pertinente. Un om fain. Un talent romanesc. Un fotograf .

Lucrarile le puteti admira pana pe 3 octombrie, si va sfatuiesc, sa mergeti sa o faceti, pentru ca nu aveti decat de castigat.

Legătura

2010-09-16T08:54:00.005+03:00

- Ce înseamna ”legământ”?
- Dar unde ai auzit cuvântul ăsta?
- La desene, am auzit când scooby a spus ceva de ”legământ” și n-am fost atentă! Poți sa-mi spui ce înseamnă?
- Inseamnă un fel de promisiune, o înțelegere pe care cineva o face cu altcineva și care nu trebuie nicicum încălcată.
- Te iubesc e un fel de legământ?
- Ce-ți veni cu asta?
- Adică atunci când mami mi-a spus că indiferent ce, tu și ea mă veți iubi mereu, a fost un legământ?
- Sigur că da!
- Și nu-l veți încălca niciodată?
- Niciodată!
- Atunci, uite, cioburile astea sunt de la sticlele alea rotunde ale tale care le înfiletezi câteodată pe aparatul de pozat!!! Și eu te iubesc, și nu uita că și ăsta e un legământ!

...

Almost Dawn

2010-09-13T16:09:00.002+03:00

La munca (Turma)

2010-09-11T11:25:00.002+03:00

The Last Act

2010-09-09T23:00:00.004+03:00

De ce ți-e cel mai teamă?
- Pai cred că raspunsul e simplu, mi-e teamă de călătoria cu avionul.
Numai cand mă gandesc că aș putea urca în chestia aia de metal, unde stai ca un animal pârlit într-o cușcă ermetică, fără nici o șansă, fără să ai macar pentru o secundă posibilitatea de a deține controlul, mă îngrozesc și se ridica parul pe mine ca pe o mâță speriată.
- Dar daca, mâine, fiică-ta ți-ar cere sa vii cu avionul la ea?
...
- Mi-e mult mai teamă de singuratate!

Morning Trade

2010-09-08T23:39:00.000+03:00

My Fav Sweater

2010-09-06T11:09:00.000+03:00

The Heart

2010-09-03T17:47:00.000+03:00

- Buniiii, Buniiii?
- Spune, draga bunicii!
- Mai tii minte cand am fost la tine la spital si nenea doctorul a spus ca ai nevoie, repede, de o inimioara noua?
- Of, da, iubito, tin!
- Pai, uite, poti sa-l suni sa-i spui ca am gasit eu una si ti-o daruiesc tie!

Fifty-Fifty

2010-08-27T09:13:00.001+03:00

Asistenta doamnei doctor ginecolog se uita cand la mine cand la fiica-mea. Eu bat nervos din picior, iar ea rasfoieste in graba o revista pentru femei. Agitatia se simte in aer, cred, din afara cabinetului.

Mami e inauntru, la control. Suntem undeva pe la douazeci de saptamani si e posibil sa aflam sexul bebelusului.
- Si ce-ti doresti sa fie, intreaba asistenta, politicos, sa mai rupa atmosfera incinsa din holul cabinetului?
Fiindca nici unul din noi nu se uita la ea, raspundem concomitent:
-Fetitaaa! (ea)
-Baiat! (eu)
Am inceput sa radem toti trei. Evident, asistenta vroia sa afle parerea fiica-mii.
- Fetita zici?
- Da fetita, sa ne jucam cu toate papuselele mele, o sa-i impletesc coditeee, o s-o dau cu ruj de-al meu!

Usa cabinetului se deschide...
Mami stie ca unul din noi va fi dezamagit de veste, dar fiecare din noi mizam, inconstient, pe aia cincizeci la suta din sanse.
O ia pe Bri si ii sopteste la ureche:
- Tu ai sa fii singura printesa a lui mami!
- Iar tu, aratand cu degetul spre mine, tu faci cafeaua maine dimineata, pentru ca ti-am facut baiat!
- Mami, tati, vreau si eu sa va zic ceva...
- Dar eu tot o sa-l dau cu ruj!!!

Sharpele

2010-08-25T08:08:00.002+03:00

Rasarit de soare!

2010-08-12T14:57:00.001+03:00

Vad un stol de pasari aliniate perfect. Se pregatesc sa treaca exact prin dreptul discului mare si rosu-galbui ce rasarise jumatate din intinderea de apa. Haloul de caldura din jurul soarelui formeaza cateva forme extraordinare. Zambesc de fericire. Imi si inchipui cadrul asta postat pe prima pagina a multor sit-uri de fotografie. Pun ochiul in vizorul camerei si incadrez mai mult decat perfect. Photoshop n-are decat sa dea faliment la faza asta, ha! Stiu sigur ca va iesi perfect direct din aparat poza!

Sunt pe punctul de a imortaliza perfectiunea.... apas declansatorul...

Nimic. Mai apas odata... la fel.

Ce draci o fi avand tocmai acum? Tocmai cand ma pregateam sa devin celebru!?

Scutur camera cu putere, sperand intr-un miracol...

...

- Baiatu, baiatu?

- Da, tu, ala cu aparatul ala mare si greu de dormi cu capul pe el sa nu ti-l ia careva! Eu zic sa te trezesti ca soarele a rasarit de ceva timp, si mai mult de atat, te-am vazut zvarcolindu-te si m-am gandit c-ai visat urat!

Asa ca, asta e rasaritul meu de la mare...

Dilema!

2010-07-29T09:48:00.000+03:00

- Baietel!
- Ba nu, fetita!

Asa ma contrazic cu fiica-mea, in joaca, de vreo luna incoace, de cand burta lui mami a inceput sa ia proportii, de cand i-am explicat asteia mici ca acolo e un bebelus care o sa-i fie (cam pe cand o sa vina Mos Craciun) fratior sau, ma rog, cum ar vrea ea, fetita.
Da, stiu, ar trebui sa zic ca nu conteaza ce e, si ca ar trebui sa ma bucur indiferent de sex, dar ar insemna sa mint. Imaginati-va ca va ofera cineva inghetata, dar va pune sa alegeti intre cea de vanilie si cea cu ciocolata. Bunul simt v-ar motiva sa spuneti ca nu conteaza ca doar tot inghetata este si daca nu cumva sunteti alergic la vreo substanta din ea care v-ar putea aduce vreun soc anafilactic, atunci n-are cum sa fie, decat delicioasa, chiar daca in minte optiunea catre una sau alta e foarte clar definita inainte de a vedea, macar, ambalajul.

Am intrebat-o intr-o dimineata...
- De ce vrei sa fie fetita?
Fara sa stea pe ganduri mi-a spus:
- Pai, uita-te in camera mea, ce-o sa facem cu atatea papusi daca o sa fie baietel?

Trebuie sa recunosc ca, uneori, logica astora mici, poate fi imbatabila, dar eu nu ma las...

- Baietel!
De dincolo se aude, ferm:
- Ba nu, FETITA!

Every wish will come true!

2010-07-02T09:50:00.001+03:00

Aveam vreo opt ani si frecventam cu succes cursurile, la zi, ale clasei intai.
In fiecare dimineata, tin minte, treceam prin fata magazinului ”Punguta cu doi bani”. In vitrina trona cea mai frumoasa bicicleta ce-o vazusem eu pana atunci. Era o aparitie noua pentru ca nu semana cu nimic din ceea ce exista pe strada. Pe cadrul vopsit intr-un albastru azuriu scria cu litere albe "Cometa albastra".
In fiecare dimineata ma opream cateva minute s-o admir si sa imi inchipui cum o calaresc pe coclaurile periferiei orasului. Stiam ca nu o pot avea pentru ca ai mei nu-si puteau permite asemenea cheltuiala din salariile lor modeste, in schimb, speram s-o gasesc tot acolo, dimineata dupa dimineata, si sa fie a mea pentru doua minute de visare.
A venit si ultima zi din clasa intai. Imbracat frumos, cu emotii mari pentru festivitatea de premiere, am plecat spre scoala. Ajuns in fata vitrinei... stupoare. Cometa albastra disparuse. In locul ei era agatata cea mai urata papusa din cate am vazut. Lacrimile mi-au umplut instantaneu ochii. Serbarea mi s-a parut anosta si abia daca mi-o amintesc.
Tata incerca sa ma inveseleasca si imi spunea ca totul o sa fie bine. N-aveam eu urechi atunci sa inteleg ce se intampla, de fapt.
Acasa, in pragul usii, mama zambea larg. Ma enerva ca zambea si ca nu-si dadea seama ce durere era in sufletul meu. M-a poftit in sufragerie sa intampin, cica, un musafir. Exact de musafiri n-aveam eu chef, dar, cu capul in pamant am trecut, prin hol, in sufragerie. N-am cum sa exprim in cuvinte ce-a urmat. Citeam, incet, in gand, cu toate ca o facusem de sute de ori pana atunci... "COMETA ALBASTRA".

...

Mama cu tata, in bucatarie:
- Ai adunat atatia ani camerele acelea foto, si acum le-ai dat...
- Nici o secunda nu-mi pare rau, draga mea, nici macar o secunda...

Eu deja conduceam cometa prin universul periferiei!

Culegatorul de fericire!

2010-06-07T14:13:00.002+03:00

Da, stiu! Maci!

Doar ca ai mei sunt in flacari si foarte speciali

- Mai tii minte cand m-ai vazut prima data?
- Cum as putea sa uit? Abia te zaream prin geamul incubatorului, dar am stiut din prima clipa ca esti tu!
- Mai tii minte lacrimile care ti s-au scurs, atunci, pe obraz?
- Cum sa nu! As fi vrut sa le opresc, sa nu vada asistentele ca sunt prea emotiv, dar nu puteam. De fapt, nu vroiam!
- Eu le-am strans intr-o sticluta.
- Le-ai strans???
- Da, si mai tii minte cand mami a spus ca-i plac foarte mult macii?
- Ha, chiar foarte bine. Doar stii ca de fiecare data cand vede maci vrea sa-i culeaga si sa-i duca acasa.
- As vrea sa-ti spun ceva!
- Spune, draga mea!
- Vreau sa-i fac cadou fratiorului meu, care stiu ca se va naste, sticluta mea cu lacrimi, pentru ca vreau sa fiu sigura ca va avea parte de cativa stropi de fericire.
- .....
- Si lui mami, vreau sa-i dam un buchet de maci!

I wanna be a ballerina!

2010-05-27T08:46:00.000+03:00

La mansarda unei constructii, intr-o incapere aproape obscura, fapt pentru care ISO meu n-a scazut sub 800, am gasit cativa "gandacei" care, culmea, in loc sa asculte manele sau sa toceasca tastatura computerului, fac altceva, ceva ce eu credeam ca e deja istorie.

Toti sunt seriosi, extrem de atenti si de dornici de a executa cat mai corect miscarile gratioase si totodata extrem de dificile.

In fundal se auzea un fragment din Lacul lebedelor, iar peste rasuna vocea aspra, si totusi materna, a doamnei profesoare...

- Si... unu, doi, trei, patru! Passe si... developpe!

Venice Anytime

2010-05-18T09:16:00.000+03:00

Am inceput sa cred, din ce in ce mai mult, in ideea de a asezona vizitarea unui oras cu o anumita perioada a anului.
De ce?
Pentru ca am descoperit Venetia in mantie de ploaie, destul de posaca, cu gondolieri fara activitate, cu cativa turisti murati, care incercau sa nu tremure prea tare de frig atunci cand se pozau pe Il Rialto, cu terase stranse, cu vanzatori ambulanti tristi, cu multe ferestre inchise, cu piata San Marco inundata.

Si totusi...
Ii poti sopti iubitei "te iubesc" dintr-o gondola inchiriata pe bani putini, poti savura un ceai fierbinte intr-unul din micile restaurante de pe unul din malurile canalului Grande, unde garantez ca vei fi primit cu multa caldura din partea celor de acolo, iar seara, in camera care, e foarte posibil sa aiba fereastra spre unul din micile canalele care brazdeaza orasul, sa-ti strangi iubita in brate si sa ascultati amandoi cum un gondolier singuratic rupe zgomotul stropilor de ploaie de pe pervaz....

Amoooooooreeeeeee miiiiiiooooooo!

Am fost acolo!

2010-05-09T20:18:00.000+03:00

Sony World Photography Award

Cannes 2010

Am ajuns exact cand a venit faimosul covor

Evident, am stat sa-l vedem cum cade pe scari...

Apoi am cautat biroul de informatii

Invitatiile ne asteptau sa le ridicam

A venit si seara premiilor...
Ne-am pozat, fara discutie, pe covorul rosu

Am stat destul de timorati, in sala in care, faimosii actori isi ridica celebrele premii pentru film

Ne-am bucurat cand ne-am regasit numele printre finalisti, pe monitoarele ce impanzeau holurile Grand Auditorium din Palais des Festivals

In final, am felicitat marele castigator, Tomaso Ausili, imortalizand, impreuna, momentul

Ne-am mai introdus odata picioarele in apa rece sa ne asiguram ca totul a fost aievea

Am multumit divinitatii... sau, ma rog, pentru imensa sansa...

Dupa care ne-am intors cu picioarele pe pamant... in iubita Romanica!

Prezenta mea acolo nu s-ar fi putut realiza fara sprijinul Primariei Bacau si a Ziarului de Bacau, carora le multumesc!

Declaratie estimativa

2010-05-07T08:14:00.002+03:00

Habar n-am vreo regula din jocul asta cu bile de metal pe nisip, dar in momentul in care am vazut oamenii astia jucand mi-am adus aminte de intrebarea aia, usor infantila, care circula pe vremuri: Tu ce vrei sa fii cand vei fi mare?
Eu asa vreau sa fiu cand voi fi mare!
Poate mi-a influentat decizia si faptul ca ei jucau pe faleza la Cannes, sau poate ca langa terenurile lor, special amenajate cu nisip si garduturi de lemn, tronau cateva boliduri decapotabile, folosite probabil doar in weekend-urile insorite sau poate faptul ca, din cand in cand, un tanar, imbracat in pantaloni negri si camasa alba, le mai schimba paharele cu limonada incalzita si inlocuia scrumiera cu tutun ars din trabucurile havaneze!?
Oricum, ma si vad sarutandu-mi iubita pe obrazul care o sa-mi para si atunci la fel de fin ca si acum, soptindu-i la ureche:
- Te iubesc, dar daca lovitura asta imi iese si castig jocul, tu scoti cainele maine dimineata la plimbare!

60 km

2010-05-01T22:40:00.004+03:00

Florenta - Siena
Saizeci de kilometri pe drum de tara, intr-un taram de vis. Kilometri care iti doresti sa se transforme in mile, in ani lumina, in eternitate.
Nici nu stiu ce sa zic ca mi-a placut mai mult... frumusetea peisajului, gustul vinului, mirosul florilor, melodicitatea vorbei!?
Nici macar nu mai stiu daca v-am zis ca ma mut!

Da! Acolo. Deocamdata, macar cu gandul.

Plec departe!

2010-04-28T23:40:00.000+03:00

M-am gandit sa ma mut!
Asa ca m-am hotarat sa donez toate bunurile mele de aici, respectiv:

- doua bucati boi, agatati bine de bicicleta;
- cateva grame rare de praf depozitat pe toba;
si cel mai important... una bucata miez de fanta;

Pana una alta sunt aici, Castellina in Chianti

Maria

2010-04-11T21:46:00.002+03:00

O fiinta.
Un suflet. Lasat singur... de prea multa vreme, de rude, de oameni... de tot.
O camera, din paie si lut, cu o fereastra murdara si pamant pe jos.
Un pat... si o masa. Atat incape in odaia minuscula in care isi duce veacul.
Un blid de mancare. Atat primeste in fiecare zi... de la un strain.
Un secol. Cam atatea primaveri a numarat.
Un simt pierdut. Vederea.
O lacrima. Mai multe, de fapt, a varsat cand am intalnit-o.
O intrebare. De ce ma tine Domnul atat pe pamant? Pentru ca eu vreau la El, mama, vreau la El!

...
O usa inchisa.
O umbra in dreptul ei... a disparut.
O lacrima, acum, a mea!

L-am ciuruit!

2010-04-02T09:11:00.002+03:00

E Vinerea Mare.
L-am dat pe un pumn de bani.
Astazi L-am hulit, L-am scuipat, L-am biciuit, L-am schingiuit...
L-AM RASTIGNIT.

HA, AM CASTIGAT!

Am castigat averi, am castigat putere si totusi ne stingem atat de goi. Si n-o spun cu regret. Exact asta meritam.
Semnam, cu totii, contractul vietii cu sangele ombilical cu angajamentul de a respecta cele zece puncte contractuale dar, fiecare dintre noi, pe rand, le incalcam.
Eu, sper, ca macar Tu, sa-Ti respecti partea de contract si sa ai pregatit, cand o fi sa batem la usa Ta, obrazul promis.

Mamaliguta cu lapte

2010-03-29T20:00:00.002+03:00

Un prieten m-a rugat astazi sa merg pana la gradinita unde socializeaza fiica lui. Vroia cateva poze la sarbatorirea varstei de trei anisori si s-a gandit ca eu as fi destul de avizat pentru treaba asta. Totul a mers struna dar, la sfarsit, cand imi pregateam rucsacul pentru a pune camera, am vuzut imaginea asta.

Habar n-am de ce, dar mi-am amintit de bunica. In vacantele de vara, seara, dupa ce termina treaba pe afara, bunica imi pregatea cate un castron din acela de lut, cumparat din iarmarocul saptamanal, plin cu lapte proaspat muls, in care aruncam bucati de mamaliguta calda, iar mai apoi ma cuibaream in varful patului, intre pernele mari si racoroase si asteptam cu nerabdare sa vina, si ea, langa mine si sa ma adoarma spunandu-mi povesti din copilaria ei.

Imi vine sa ma urc in masina, sa plec la ea, in satul uitat, parca si acum de lume, si s-o strig din poarta casei...

- Mamaaaiaaaa, ai muls vaca?

Lizuca si Patrocle

2010-03-22T16:48:00.002+02:00

Cand am vazut cadrul asta, imediat, l-am asociat cu celebra poveste a lui Sadoveanu, Lizuca si Patrocle. Imi aduc aminte cand mi-a citit-o mama, prima data, intr-o seara de mai. Eram la bunici, la tara. Nu cred ca am dormit prea mult in noaptea aceea din pricina planurilor pe care le-am facut.
Dimineata, cu buzunarele pline, l-am luat pe Labus, ca de, la "Patrocle", cum mi-ar fi placut mie, nu vroia cu nici un chip sa raspunda micutul, si dus am fost spre padurea din apropierea casei bunicilor. Am pastrat incarcatura din buzunare pana la intrarea in padure, ca doar stiam drumul pana acolo si n-avea rost sa o irosesc.
Pe Labus l-am pierdut aproape de intrarea in padure. Gasise o catelusa care cara un lant dupa ea, probabil scapase de prin vecini. N-aveam de unde sa stiu eu atunci ca pentru un pic de "dragoste" iti poti lasa balta cel mai bun prieten! Mai tarziu m-am dumirit.
Un pic suparat dar entuziasmat de povestea Lizucai, mi-am continuat drumul prin padure. Descarcam putin cate putin incarcatura din buzunare, sperand sa gasesc aceeasi urma la intoarcere pana cand mi-am dat seama ca nu mai am nimic de aruncat. Terminasem tot. Acum, ori buzunarele mele erau prea mici, ori am aruncat eu prea mult pentru ca nu facusem decat vreo suta de metri de cand incepusem sa las dara. Nu intelegeam unde am gresit. Lizuca strabatuse un drum mult mai lung si ea aruncase cenusa, iar eu aveam ceva mult mai bun si mai greu ca sa nu bata vantul si sa-mi stearga urma.
Hotarat sa cer cateva explicatii mamei cu privire la poveste, fac cale-ntoarsa. La cativa metri de mine niste ciori se uitau curioase. Parca ma intrebau: Mai ai? Mai ai? Le alung cu dispret si ma intorc acasa, suparat si de faptul ca urma lasata de mine disparuse brusc.

In seara asta vreau sa-mi citeasca "Praslea cel voinic si merele de aur".

O aud parca si acum pe bunica din bucatarie...
- Pregatisem niste graunte pentru gaini, cine a umblat cu ele?

Amintiri

2010-03-17T10:48:00.003+02:00

Dimineata de februarie, 2008. Romania. Orasul Bacau.

Suna telefonul. Cu ochii aproape inchisi ma uit la ceas. E prea devreme. Nimeni nu ma suna asa devreme. Apas butonul verde si, fara sa scot vreun cuvant, aflu de la un amic, cu stupoare, ca o fosta iubita din liceu, tocmai s-a prapadit, intr-un cumplit accident de masina. Incerc sa-mi infund capul inapoi in perna, sa ma prefac ca e, totusi, un vis. Imagini din liceu imi vin in minte. Caut un cuvant sa o descriu si singurul care-mi vine in minte este “delicata”. Exact asa era. Niciodata nu ridica vocea, dar stia sa-si faca inteleasa parerea, era fata care nu stia sa spuna “nu”, intotdeauna cu zambetul pe buze.

Am iesit impreuna de cateva ori, insa nu eram pe aceeasi unda. Eu eram un agitat, vroiam adrenalina, vroiam actiune, eram mereu impotriva sistemului, rebel si razvratit. Ea era gratioasa asemeni unei balerine, vroia sa mergem la opera si la ateneu, sa ne plimbam prin parc iar, seara, sa ne asezam pe o banca si sa ne spunem unul altuia vorbe de dragoste.

Stiu ca m-a iubit pentru ca mi-a spus-o de multe ori. In clasa prin biletele parfumate, in parc mi-o soptea la ureche.

Eu... nu i-am spus-o niciodata.

La inmormantare nu m-am dus. Pur si simplu n-am putut. Vreau sa mi-o aduc aminte asa cum o stiam in liceu.

Scotocesc prin albumele mele foto din liceu si gasesc o jumatate de poza. Imi aduc aminte de ea. Imi placea sa fac poze inca din liceu. Aveam un aparat SMENA pe care-l purtam in rucsacul de scoala si cu care imi placea sa surprind oameni si locuri. La sfarsitul liceului am facut cateva poze colegilor mei si apoi am cerut, fiecaruia, sa scrie pe spatele pozei cateva cuvinte. Ea a tinut mortis, hmmm, ce cuvant nepotrivit acum, sa faca poza cu mine. Am rugat un coleg sa apese declansatorul.

A scris ceva pe spatele pozei, apoi a rupt-o in doua. Jumatatea cu mine a pastrat-o ea, iar jumatatea in care aparea ea, o tin eu, acum, in mana.

Citesc cu voce tare, chiar daca in camera nu mai e nimeni, incercad sa acopar vocea ei, care imi suna destul de tare in minte...

PENTRU ATUNCI CAND VOR FI DOAR AMINTIRI...

Asta este motivul pentru care, acum, martie 2010, eu, Adrian Popa, fotografiez.

Pentru M.,

MULTUMESC!

Nu mai pot!

2010-03-15T23:27:00.001+02:00

Nu mai pot cu zapada!
Nu mai pot cu frigul, cu manusi, caciuli, fulare, cojoace, cizme, nu mai pot!
M-am saturat sa-mi inghete extremitatile de fiecare data cand ies din casa!
M-am saturat sa dirdii de frig, dimineata, incalzind masina!
Nu mai pot cu poleiul de pe strazi!
Nu mai pot cu ziua pana la cinci!

E martie, e primavara? Sa vina, naibii, odata!
Vreau caldura, vreau culoare, vreau arome!
Vreau sa port tricourile, pe care mi le-am cumparat la reduceri, in iarna asta!
Vreau muzica la terase, vreau sa ma plimb, pana seara tarziu, in parc!
Vreau la padure sau vreau la mare!
Vreau sa ma duc sa duc gunoiul in pantaloni scurti!
Vreau sa beau cafea, dimineata, in balcon!

Deocamdata, nu mai vreau alb-negru!

Neconditionat

2010-03-13T10:43:00.002+02:00

Treceam podul la intrare in oras, astazi, cand, deodata, zaresc doua lebede, care incercau sa-si croiasca drum prin fagasurile lasate de gheata in apa, intocmai cum erau jocurile labirint in care trebuia sa pui creionul la intrare si apoi sa cauti traseul, fara intreruperi, pentru a ajunge la destinatie.
Ma grabesc sa scot camera din rucsac pentru a importaliza momentul. Incerc sa dau cu maneca paltonului zapada ce acoperea balustrada podului, pentru a ma sprijini mai bine, pun ochiul in vizor si incerc sa incadrez cumva. Distanta e considerabila pana la ele si ma gandesc ca poza n-ar spune foarte multe. Doua lebede care stau pe apa. Sunt mii de cadre asa, unele de exceptie chiar. Apas declansatorul si ma gandesc sa renunt. O voce din spatele meu ma face sa tresar:
- Stiti, ele stau aici de asta toamna, spune omul, echipat cu o vesta reflectorizanta si o matura in mana. Eu pe podul asta muncesc si le vad in fiecare zi. Le-am dat si nume, Mitica si Eleonora.
Zambesc la auzul numelor, si incerc sa-l intreb cum de au ramas peste iarna aici, dar el mi-o ia inainte:
- Pe ea, asta vara, au reusit s-o incolteasca, cand era pe mal, cativa caini vagabonzi si i-au frant o aripa. Apoi nu a mai putut zbura. Incerca, saraca, dar nu era chip sa se desprinda de pe apa. El statea si o privea si tot timpul era in jurul ei, protector. De fapt, tot el, s-a repezit si la cotarlele alea doua atunci cand au atacat-o.
- Serios, zic eu, usor timp si parca un pic neincrezator in povestea maturatorului?
- Da, erau vreo zece de toate, dar cand a venit toamna, restul si-au luat zborul. Ea n-a putut pleca. Pur si simplu nu reusea sa mai zboare. El se desprindea asa usor de pe apa in zbor, parca sa-i arate ei cum se face si apoi revenea langa ea. Eu toata iarna le-am adus de mancare si le-am si incropit un culcus sub pod.

Stiam ca lebedele se imperecheaza pe viata, dar pana la povestioara asta n-am dat o asa mare atentie informatiei asteia.

Inainte de a-mi lua la revedere de la omul cu povestea imi spune:
- Bunicul meu era, domnule, cel mai chipes si vrednic voinic din satul lui. Tare mult s-a luptat bunica-mea sa-i castige atentia si s-o ia de nevasta. In final, chiar a reusit. Apoi a venit razboiul si bunicu s-a dus la lupta. S-a intors saracul, din razboi, cu picioarele amputate de la genunchi. Bunica, a avut grija de el, pana cand s-a prapadit.
- In fiecare duminica ma duc la mormantul lor, pentru ca-s impreuna si acum, si aprind o lumanare langa crucea pe care scrie mare ELEONORA SI MITICA APREOTESII.

fwa photo

2010-03-11T08:11:00.001+02:00

Baietii de la www.fwaphoto.com s-au gandit ca azi merit eu prima pagina!

Nu pot decat sa le multumesc!

La multi ani, MAMI!!!

2010-03-08T14:02:00.005+02:00

Azi mi-am adus aminte de pozele alea, de pe vremea Dictatorului (Ceausescu, sa fiu exact, ca-n ziua de azi nu mai stii cum mai interpreteaza omul!) in care, la gradinita, era un carton mare pictat cu ghiocei si cu prea bine cunoscuta urare "La Multi Ani, Mama, de 8 Martie!", frumos colorat de catre doamnele educatoare (ma intreb acum, oare de ce, ca doar pozele erau alb-negru?). Intram, pe rand, in spatele lui, scoteam capul prin gaurica si un nene ne striga vesel... Paaaasaaaaricaaaaaa! Si PAC, gata poza!

Asa ca ne-am gandit, mami, dimineata, in timp ce incalzeam masina, la minus cateva grade, eu si Bri, sa-ti spunem, urmand acelasi stil de acum trezeci de ani, adaptat la realitatile noastre, ca...
TE IUBIM!

Deeeee ziuuuuaaaa taaaaa, maaaamiiiicooooo,
In daaaar ti-am aaaaduuus inimaaaaaaaa.....

La multi ani!

My Lucky Charm

2010-03-04T15:31:00.001+02:00

- Tati, tati pot sa merg si eu cu tine?
- Asteapta-ma, te rog, in masina, nu dureaza mult.

Abia rasarise soarele dupa o lunga perioada de negura plina de ploaie si ceata. Stiam ca drumul prin padure va fi anevoios, plin de noroi si alunecos. De asta am rugat-o sa stea in masina. Vroia foarte mult sa mearga dar, nu puteam s-o tarasc prin noroi. Speram, in sinea mea, ca voi prinde cateva cadre cu umbre puternice, asa cum imi doream, iar apoi ma voi intoarce imediat la masina.

Tot timpul m-am gandit ca s-a plictisit de povestile ce le asculta in masina, m-am gandit ca e suparata pe mine, ca am lasat-o sa ma astepte, m-am gandit ca poate s-a speriat de ceva.
Oricum la pozat nu mi-a iesit nimic.

Lacrima de pe obrazul ei imi arata ca e suparata pe mine.
- Cum sunt pozele, ma intreaba?
- Nu prea bune, ii raspund, sincer.

Dupa 10 secunde imi spune senina...
- Daca vrei sa fie bune, data viitoare sa ma iei si pe mine!

De ce oare m-oi fi gandit ca as putea avea un cadru bun prin padure cand de fapt cele mai bune sunt chiar langa mine?

Link

2010-02-23T23:11:00.001+02:00

Am gasit in seara asta un link si m-am gandit sa vi-l arat!

click

Toy Story

2010-02-17T16:47:00.002+02:00

Jucariile fiica-mii!
Cu ele se joaca ziua, cu ele doarme noaptea. Cu unele e cea mai buna prietena, cu altele doar simpli amici. Le opereaza, le bandajeaza, le da de mancare, le dezbraca, le imbraca, le plimba, le leagana, le chinuie, le saruta. Ii place la nebunie sa fie in jurul lor.
Acum ea e la gradinita asa ca...
It`s movie time!

Fara curent

2010-02-15T15:39:00.000+02:00

Astazi am ramas fara energie electrica. Intr-un ceas am epuizat bateria la laptop, dupa care am trecut la telefon. S-a dus si cea de la telefon destul de repede. Ma invart ce ma invart prin casa, dar in lipsa oricarei activitati, ma asez pe pat. Urechile imi tiuie de la atata liniste.
Ma gandesc la ce s-ar intampla daca n-ar mai veni? Curentul.
Oare daca nu vom mai avea televizor vom pune din nou mana, mai mult, pe carti?
Oare, fara frigider, vom manca din ce in ce mai proaspat?
Oare lispa telefonului ne va invata sa comunicam si interactionam mai mult?
Oare, fara electricitate, ne vom odihni mai mult?
Oare ne vom misca mai mult? Oare vom iesi mai mult din casa? Oare vom fi mai putin stresati?

In linistea casei... inchid ochii.
Se aud cateva pasarele cantand...

Le aud din ce in ce mai tare.
Ma forteaza sa deschid ochii...
Soneria suna. Cip-cirip, cip-cirip...
O fi curentul electric?
Oricum, a venit!

Rasa ecologica

2010-02-10T00:10:00.000+02:00

Intotdeauna m-am gandit ca undeva, in Universul asta mare, din care facem si noi parte, trebuie sa existe o rasa "superioara" care, la un moment dat, ne va cuceri. Probabil le trebuie un motiv!

De la o vreme incoace toata lumea e curpinsa de frenezia alimentatiei si modului de viata ecologic. Cautam in galantare oua ecologice, carne ecologica, branza ecologica, paine ecologica. Bem ecologic. Ne imbracam in piele ecologica. Ne spalam cu sapun ecologic. La toaleta, ne stergem ecologic. Mai nou, ne si inmultim ecologic.

Cernobil, The Three Mile Island, Hirosima, Nagasaki, deseuri nucleare, incalzire globala, strat de ozon afectat, gaze, noxe...
Oare noi suntem ecologici?
Ne va cauta cineva in galantarul Universului?

Mi-s mandru!

2010-02-07T15:25:00.000+02:00

Ca orice roman, pozar de fobie, care a dat peste www.fwaphoto.com, urc si eu poze o data sau de doua ori pe luna, atunci cand prind vreun cadru mai acatarii, evident, fara prea multe sperante spre publicare. Cum rasfoiam astazi superbele imagini zilnice ale astora si ma minunam, ce sa vezi?

Minunatie

cateva pagini mai departe

alta patanie

Asta e unul din motivele pentru care imi pun acum traista-n spinare si o iau din loc pe coclauri la pozat!

Poveste de adormit

2010-02-04T21:41:00.003+02:00

De la o vreme incoace, fiica-mea, patru anisori plini de energie si bucurie, ma pune, inainte de culcare, sa-i spun povesti cu mine cand eram mic.
La inceput mi s-a parut simplu, dar mai apoi am realizat ca e destul de complicat sa aleg povestioare ce mi s-au intamplat, dar care sa fie educative incat sa le pot spune, interesante incat sa-i atraga atentia si prezentate asa incat sa le inteleaga.
Incep cu o perioada din viata mea pe care mi-o amintesc cu deosebita placere... vacantele de vara petrecute la bunica de la tara intr-un sat uitat de lume, fara tehnologie, fara asfalt, partial, si fara curent electric, cu oameni simpli, adevarati tarani, legati cu trup si suflet de bucata de pamant si de animalele din gospodarie.
Singura indeletnicire a copiilor din sat era mersul cu vitele la camp. Izlazul, o oaza minunata plina de pomi care mai de care mai plini cu fructe coapte, zemoase si dulci, era limitat, in mare parte, de padure, iar restul de gardurile gospodariilor. Sarcina noastra, a fiecarui copil, era sa pazim vitele sa nu fuga de pe izlaz (vorba vine, vitele n-aveau unde fugi, dar, pentru parinti, respectiv bunici, era o modalitate de a aduna copiii satului intr-un singur loc, de a-i sti in siguranta in timp ce ei sunt plecati la munca campului). In fapt, izlazul reprezenta pentru noi locul de distractie maxima. Fara parinti, fara restrictii, jucam prinsa pe cataratelea, ca, slava Domnului era unde, "baba oarba", "ascunselea", si tot felul de alte jocuri pana ne iesea limba de un cot si cadeam franti la umbra copacilor. Si atunci ma intindeam pe spate pe covorul de frunzele cazute si imi placea nespus sa privesc spre corolele copacilor.
Si nici nu stiu cum sa-i explic fiica-mii cat de frumos era sa stai sa asculti fosnetul padurii, sa vezi cum trec nori pufosi pe deasupra, sa te minunezi de culorile cerului si padurii si a soarelui...
In seara asta nu-i nevoie pentru ca a adormit.
Sa vedem ce-i mai povestesc maine!

Un vis

2010-02-02T23:03:00.006+02:00

Vajjjjjjjjjjjjjjj...
Un glont tocmai suiera pe langa urechea mea si trece spintecand stufarisul.
Doamne! cat e de frig!
Carnea tremura pe mine, extremitatile nu mi le mai simt. Ce n-as da sa am macar ceva pe mine!

O ora mai devreme...
In dormitorul penitenciarului de maxima securitate sunt luat pe sus. Ceva imi acopera capul sa nu vad. Mi se spune ferm sa tac si sa nu ma opun. Mai multi gardieni strabat in graba culoarul intunecat al cladirii dormitoarelor cu mine in spate. Ma conformez indicatiilor primite.
Sunt deja in curte. Simt racoarea de afara prin haine.
Bluza imi este smulsa, la fel si pantalonii.
Doamne! cat e de frig!
Cunoscutul zgomot al reflectoarelor ce se aprind in incinta se aude, unul cate unul. Cagula imi este ridicata. O lumina puternica imi obliga ochii sa se inchida.
- Inculpati, se aude o voce grava ce sparge linistea de pana acum, norocul a dat peste voi. In seara asta aveti o singura sansa spre a va regasi libertatea! Realizez, ca nu sunt singurul in situatia asta.
Incerc sa ridic privirea, dar, imediat, simt o lovitura puternica, ca de cravasa. Brusc fata mi se incalzeste si o dara de sange se prelinge spre buze. Il simt. E cald si sarat.
- Distinsii Vanatorii au binevoit a va acorda un avans de 30 de secunde. Folositi-l cu cap! In trei, doi, unu... Un glonte se desprinde de teava pustii. Il vad pentru ca poarta in coada lui o mica flama galben-rosiatica. Cineva de langa mine cade.
In departare se aude razand aceeasi voce:
- Doar nu credeati ca o sa irosesc munitia tragand in sus! Douazecisinoua..., douazecisiopt...
Doamne! cat e de frig!
Instinctiv o rup la fuga in directia opusa.
Intre penitenciar si oras sunt cativa kilometri plini de mlastini, stufaris si paduri.
Talpile goale ma forteaza sa maresc din ce in ce mai mult viteza. Intru in stufaris. Pielea mi-e sfartecata de fiecare tulpina pe care o ating. Aud impuscaturi. Simt cum sangele imi curge prin vene cu putere.
Si totusi, Doamne! cat e de frig!
Ma impiedic si cad in noroiul aproape inghetat. Un glonte tocmai trecuse pe langa mine. Incerc sa ridic capul. Sunt amortit. In negura diminetii disting cu greu furnalele orasului. Realizez ca am o sansa, dar nu ma pot misca. Corpul e paralizat in mlastina.
Se aud din ce in ce mai aproape voci. Singura sansa e sa raman nemiscat.
Doamne! cat e de frig!
Pasii se indrepta spre locul unde stau, aproape ingropat in noroi. Aud o arma care se incarca...

Clap-clap, clap-clap, clap-clap...
Tresar. Respir repede, aproape sufocat. Inima e gata sa-mi sara din piept...
Ma ridic din pat, dar, totusi nu realizez ca sunt acasa. Ma uit pe geam, asteptand, parca, cativa pasi cu arme incarcate. E aproape dimineata.
La televizorul lasat deschis o stire imi descrie cum o gasca de oameni de afaceri au organizat o vanatoare de mistreti, crescuti special pentru asta.
Stau lipit de calorifer si borboane de transpiratie imi trec peste tample.
Doamne! cat e de frig!

Cu ochii intredeschisi

2010-01-29T11:22:00.004+02:00

Stiu ca-i dimineata pentru ca restul populatiei din casa se aude vorbind.
Sunt racit.
Nasul nu ma lasa sa respir, gatul nu ma lasa sa inghit, ochii nu ma lasa sa vad, muschii nu ma lasa sa ma misc, creierul nu ma lasa sa gandesc.
Instinctul imi spune ca ar trebui sa raman nemiscat.
Realitatea, insa, nu!
Imi dau seama in timp ce ma imbrac, fara sa deschid prea mult ochii impaienjeniti si incercanati, cat de multi muschi are corpul uman, pentru ca absolut toti ma incearca cu durere.
Multumesc Divinitatii pentru drumul relativ liber pe care mi-l scoate in fata, in timp ce conduc, spre gradinita. Trebuie sa-mi duc copilul sa socializeze. De fapt, este singurul motiv pentru care am coborat azi din pat.
Gandul ca voi fi, din nou, cuprins de caldura asternutului, in curand, imi creeaza un minim de confort.
Prin parbriz, cateva raze imi tortureaza retina. Ceata asta fina ar putea contura o poza interesanta asupra orasului, daca as ajunge pe la margine si as trage cateva cadre.
Doar nu sunt nebun, imi zic? Sunt racit, praf! Aspirina, paracetamol, ceai fierbinte, plapuma, astea sunt ingredientele de care am acum nevoie, e clar!

Dupa cateva minute...
Incerc sa deschid cat pot ochiul drept. Abia zaresc cateva umbre. Sa fie cumva orasul in departare sau am luat-o razna. Am probleme mari cu focusul. Clipesc.
Sau nu?
Ar fi trebuit sa fiu in pat acum, dar cert e ca nu sunt.

The New Classic

2010-01-28T11:51:00.004+02:00

Mi-aduc aminte de blugii conici ai anilor `90, modificati prin adaugarea unui strap de piele spre a-i croi evazati;

Mi-aduc aminte de esarfele mamei, modificate personal, si purtate cu mandrie prin oras;
Mi-aduc aminte de bratarile care-mi acopereau aproape intregul antebrat, impletite fiecare de alta Ea;
Mi-aduc aminte de parul scurtat mai mult pe dedesubt si prins in codita sub basca, la ore;
Mi-aduc aminte de pana de chitara tocita intr-un anumit fel incat acutele sa se auda cum vroiam eu;
Mi-aduc aminte de rucsacul zdrentaros pe care l-am purtat patru ani de liceu, plin de insigne si semnaturi;
Mi-aduc aminte de "Enjoy the silence" ascultat la casetofon.

Am uitat adolescenta!

Venatus immortalis

2010-01-27T10:49:00.002+02:00

Stau in zapada pana la brau, cu arma atintita spre vanat, cu ochiul in vizor. Astept. S-o vad mai bine, sa pot ochi, sa trag... sa fie a mea.

Nu mi-as fi inchipuit postura asta cu un ceas in urma cand iesisem la o plimbare pe o poteca ce o descoperisem de curand in padure. Zapada scartaie sub talpile bocancilor, lucru ce ma enerveaza la culme pentru ca nu pot auzi zgomotul padurii. Plimbare am zis? E clar ca n-are rost sa ma pacalesc. Sunt la vanatoare. Intotdeauna fac asa. Cu armele la mine, pregatit sa ochesc si sa trag.

Am vazut-o de la departare. Atunci m-am oprit. Mi-am ales cu grija un loc cu vizibilitate si m-am infipt in zapada.

E frig, foarte frig. In privinta asta ma atentioneaza toate extremitatile mele. Stiu ca nu mai pot astepta mult. Si mana a inceput sa-mi tremure. Instinctul de vanator imi spune ca va aparea, ca trebuie sa mai astept.

Uite-o!!!
Trag aer in piept. Ochesc. Mi-a intrat in vizor. Pun degetul pe tragaci. S-a oprit. Se uita la mine. Inima-mi parca nu mai bate. E liniste. E cald...

Trag.

De-ar sti ca e a mea pentru totdeauna!?

arma: Nikon D200, 70-300

Self-centrism

2010-01-26T11:39:00.002+02:00

Axiome
Si totusi se invarte! Se spune ca a murit spunand asta, Galileo Galilei
Roata, de la inventie pana acum, se tot invarte.

Motive self-centrice
Sarutul care ma trezeste duminica dimineata,
"Mi-e dor de tine", trimis prin sms, in sedinta de la servici
Caldura corpului ei, atunci cand o iau in brate,
"Te iubesc", soptit inainte de culcare.

Cine m-o fi pus?

2010-01-22T10:19:00.003+02:00

Cine m-o fi pus sa ies din casa pe vremea asta... nu stiu!?
Sunt in masina si incerc, cu greu, sa ating cat mai putin din suprafata scaunului patruns de toate cele douazeci de grade negative de afara.
Cine m-o fi pus sa aleg tapiteria de piele... nu stiu!
Am de facut vreo cativa kilometri si stiu ca masina mea imi va furniza caldura doar spre sfarsit. La radio unii se balbaie, se incurca, vorbesc de cinci minute si n-am inteles nimic. Parca ar avea creierul aici, langa mine, in masina, la criogenat! Sau o fi al meu?
Cine m-o fi pus sa dau pe postul asta... nu stiu!
Pricep spre final ca ar fi unul, Ionut Botea, romanas de-al nostru, care ar participa la Eurovision!? Dar nu la noi, nu, la spanioli. Uite ca-i dau si melodia cu care e in concurs.

Ceata imi face si mai greu drumul! Ma uit in stanga, dreapta... nimeni. La un moment dat, abia zaresc, iesita din pacla, o turla de biserica.
Cine m-o fi pus sa calc pedala de frana... nu stiu!
Deja sunt cu camera si trepiedul in spate prin zapada care-mi trece foarte usor de glezna. Realizez ca drumul pana la turla e mult mai departe decat mi-am inchipuit initial...
Asez trepiedul, pun camera, iau telecomanda in mana si fac cativa pasi spre bisericuta din lemn, aparuta brusc, din ceata. In jur... pustiu. Ridic privirea spre crucea din varful turlei.
Cine m-o fi pus sa apas butonul telecomandei... nu stiu!

Cert e ca-I multumesc!

Frumoasa si bestia

2010-01-16T13:27:00.000+02:00

31 Decembrie 2009.
Obiceiuri moldovenesti.
Jucatul Ursului.
Impins de dorinta unui cadru bun ma indrept spre gloata de piei de urs umplute cu "voinici" ai satului, care incerca sa mentina, in ciuda ecologistilor frenetici, o traditie prin care ursii sunt jucati de stapani pentru a fragezi pamantul, ca anul ce vine sa fie mult mai roditor.
Fulgi mari si grei imi cad pe camera si pe obiectiv. Ma uit prin vizor si incerc sa gasesc "ceva"-ul de care am nevoie. 360 de grade, dar... nimic.
Intru in primul chiosc si cumpar o punga de aia "de-un leu". Fac o gaura si incerc sa bag obiectivul in ea. Asa sper sa scap de eventualele probleme cu camera. Ies din nou in multime si astept. Iau, si eu, din ce in ce mai multa apa prin haine si bocanci.
Pun din nou ochiul in vizor.
Tobele bat asurzitor. Talangile mascatilor zdranganesc. Fluierele Irozilor ritmeaza, ciudat, intreaga harmalaie provocata de cetele de ursi, despartite una de alta printr-un cordon simbolic.
Nimic.
Usor dezamagit, resemnat cu eventualul esec ma desprind de multime. Ultima ceata de ursi isi incheie reprezentatia. Lasat pe vine si cu zoom-ul lungit aproape de maxim astept o minune. Din ceata se desprinde o piele mica de urs si se intoarce spre mine. In capul meu s-a facut deodata liniste. Nici nu stiu daca am clipit, sau am apasat declansatorul.
Click

Tiroliana cu final neasteptat

2010-01-02T18:51:00.000+02:00

Deocamdata va las sa vedeti, povestea mai tarziu.

Nerecomandat celor care au probleme cu inima!!!

Click aici

Atentie, nerecomandat celor cu probleme cu inima!!!

37 norocoase

2009-12-22T18:27:00.000+02:00

Minus zece grade, viscol si ninsoare.
Asa e azi afara. Dar tocmai asta m-a facut sa ies din casa. Presimt ca daca ajung in varful dealului o sa pot trage cateva cadre interesante. Urcusul, insa, e greu, al naibii de greu. Zapada e moale, de aproape jumate de metru. Pas dupa pas imi croiesc carare prin omat. Copacii sunt cocosati de atata greutate pana la pamant. Cateva crengi reusesc sa ma atinga, pe fata. Le simt, din plin, dar nu renunt, continui sa urc. Aici sus, vantul e mai puternic si ninsoarea e mai abundenta. E posibil ca atunci cand ajung in varf vizibilitatea sa fie aproape de zero, dar ma incapatanez sa urc constient din ce in ce mai mult ca tot efortul meu va fi in zadar. Dupa inca o ora prin nameti ajung sus. E perfect! Atmosfera extraordinara, vizibilatate numai buna, lumina cata trebuie, chiar ma felicit in gand (sau poate o fi fost cu voce tare, nu mai stiu!) ca n-am renuntat la idee. Imi caut locul, asez tacticos trepiedul, apoi camera, o setez cum trebuie si cu bucuria unui copil mic cand reuseste, singur, sa construiasca o masinuta din piese lego, apas pe declansator, click...
Nimic! Din nou click... iarasi nimic!
Ma uit pe ecranul camerei. Semnul ala mic, enervant, in forma de baterie, clipea. Dupa doua ore de frig, a murit. E posibil ca injuraturile mele sa se fi auzit de foarte departe, dar ma reculeg, si ma gandesc ce ar putea revitaliza bateria mea. Solutia care imi vine in minte e sa gasesc o sursa de caldura. Singura la indemana sunt chiar eu. Imi dau geaca jos, ridic bluza, tricoul si lipesc acumulatorul de piele. Toate cele douazeci de grade cu minus au navalit asupra celor treizecisisapte ale mele, facand o medie aritmetica dezastroasa pentru confortul meu.
Dupa un minut pun acumulatorul in camera si o deschid.....
A mai aparut o linie de vitalitate. Fara sa clipesc pun ochiul in vizor.... focus.... click!

Libertatea la ea acasa

2009-12-12T17:22:00.006+02:00

E o dimineata de august.
Afara, sunt vreo douazeci de grade si vantul bate destul de tare si ploua marunt, de parca nu ar vrea sa se opreasca niciodata.
Ei da, sunt in Olanda, intr-un camping mare cam cat un orasel civilizat din Europa, inconjurat de milioane de rulote sau casute de vacanta, undeva, pe malul unui lac, langa Amsterdam. Cu gandul la gasirea libertatii absolute, promise de toti cei care m-au incurajat sa vizitez capitala Tarilor de Jos, pornesc la drum. De cand am intrat in oras mi-au sarit in ochi puzderia de biciclete si agitatia mare. Oamenii... si mai albi si mai negri, unii sunt treji altii drogati, unii sunt calmi altii mai agitati (despre astia am aflat mai tarziu care este cauza starii lor), unii isi fac "treburile" la pisoarele amplasate chiar pe trotuar, altii intra in spatele unor vitrine unde sunt afisate, la "vanzare", fete(si nu numai) goale pusca, ...unii care isi prepara "tigari" pe caldaram in fata la Madame Tussaud, altii le iau gata facute din Coffee Shop (categorie in care, cred, intru si eu) ...unii care stau in case, iar casele plutesc pe canalele care traverseaza orasul, unii care te invita, subtil, sa cumperi pastile de la ei si nu stiu de ce sunt convins ca nu e vorba de aspirina, toti petrec si absolut toti merg pe biciclete.

Acum nu stiu sa zic daca libertatea e sentimentul ala confuz, euforic produs al marijuanei sau al faptului ca te poti pisa in voie chiar pe strada, dar pot spune ca dupa vizita la Coffee Shop as fi putut jura ca vad starci care bat in geamul casei.

Amsterdam?
Lekker!

amintiri bologneze

2009-12-07T18:56:00.002+02:00

Maranello. In fata muzeului Ferrari pe care tocmai il vizitasem, un tip cu un cartonas in mana ma invita, vorbind intr-o engleza de balta, sa incerc un 430 Spider Coupe. Ma uit in spate sa ma asigur ca nu cumva vorbeste cu altcineva si cu gandul la un raspuns peste puterile mele financiare zic: How much?
Raspunsul a venit fulgerator: Sixty euro, fifteen minutes! Tremurand si anticipand o experienta incredibila, semnez o hartie scrisa in engleza si italiana, evident, fara sa citesc macar o propozitie si ma urc la volan. In drepta langa mine un nene burtos imbracat cu o salopeta pe care scria cu litere galbene. F439 Spider Coupe. Da, Ferrari.
Imediat dupa Maranello am plecat spre Bologna. Drumul e destul de scurt. N-am scos prea multe vorbe. Toate gandurile mele refuzau sa paraseasca pista si locul din stanga bolidului. Chiar aveam un plan pentru Bologna. Sa pozez obiectivele. Biserica San Petronio, vestitele turnuri Asinelli si Garisendo, Fantana lui Neptun, o panorama in Piazza Maggiore si multe altele dar ochii mei vedeau altceva... un turometru care urca pe la noua mii de turatii, o clapeta la mana dreapta care cerea apasata din cand in cand pentru ca imaginea din fata sa para din ce in ce mai ingusta. 489 de cai! O imensa forta se declansa la fiecare apasare a pedalei. Inima pulsa. Incercam sa nu clipesc. Simteam ca de fiecare data cand inchid ochii pierd controlul. Culoarea predominanta, Rosu. Totul se petrecea prea repede. Depasea perceptia mea pentru normal. De fiecare data cand apasam clapeta din dreapta pentru viteza superioara in timp ce acceleratia era la podea, simteam cum tot sangele imi invadeaza capul si respiratia mi se taie pentru o clipa. Zgomotul inconfundabil parca spunea... apasa, hai, mai tare, eu pot si stiu ca si tu vrei!!!... 5,6,7,8, noua mii de turatii..... visez??? FERRARI!!!

Bologna.... e clar ca tre sa revin!

1 Decembrie cu iz de odinioara!

2009-12-03T16:36:00.002+02:00

Deeesteaaaptaa-teee Romaneeeeeee.... Asta imi suna in urechi de dimineata. Tancuri, mitraliere, parade, fanfare, la televizor, pe strada, la radio, peste tot e zarva mare. Plec din oras. Pe drum, intr-un sat o trupa de copilasi cu stegulete in mana, traverseaza ordonat, in coloana, strada. Dintr-o data parca hainele-s prea mari si parca eu prea mic. Se aude o usa deschizandu-se. Printr-un gest reflex sunt in picioare. Toti suntem in picioare. Inelul de la esarfa rosie e prea strans, stiu asta, dar nu-i timp. In cor, incepem... Treeei culoooori cunoooosc peee lumeeee, amiiintiiind de-uuun braav pooopoooor... Buna dimineata, dragi elevi!, rasuna o voce. Corul din nou: Sa traiti, tovarase profesor! Un gust de guma Turbo amestecat cu cel de suc Brifcor ma face sa inghit in sec. Imi vin navala in minte painea pe cartela, portocalele... doar iarna, de craciun; inghetata vafa la 3 lei, covrigii cu lapte acru in sticla cu gura mare acoperita cu capac de staniol, tigarile Cismigiu, pufaite prin scari de bloc, crevetii vietnamezi prajiti in putin ulei si salamul cu soia, mirosul de nechezol, dimineata; bananele verzi puse la copt pe dulap, halvita, merele murate, braga, placintele dobrogene, pepsiul, doar pe litoral; bomboanele de brad, grisinele, eugeniile, tabletele de glucoza...
Ce pofta-mi veni.... de copilarie!

Fuga

2009-11-30T15:01:00.012+02:00

Inima ...mai sa-mi sara din piept.
Bum-bum, bum-bum. O ignor, alerg mai departe. Picioarele ma dor, rochia abia o mai pot ridica... e tot mai grea. Se agata, o trag... se rupe.
Bum-bum, bum-bum. Nu ma uit inapoi, alerg. Imi apar in minte imagini... vorbe... Vrei sa fii sotia mea? Esti ingerul meu pazitor, am nevoie numai de tine.
Bum-bum, bum-bum!
Ma afund intr-o balta. Simt raceala mocirlei care tocmai m-a invadat. Nimic nu conteaza, trebuie sa fug. Mintea iar mi-e scrutata... Iubito vom avea multi copii, tu nu va trebui sa muncesti niciodata. Bum-bum, bum-bum. Un toc a cedat. Scot pantoful. Imi trebuie o secunda sa respir... Gata, fug. Voalul, fluturand, inca se mai tine in cateva clame. Alte imagini, alte cuvinte... Draga mea, voi face tot posibilul sa nu-ti lipseasca nimic.
Bum-bum, bum-bum. Simt un gust amar... al lacrimilor amestecate cu rimelul, cu fardul... sau, poate, e doar gustul amar! Trebuie sa ma indepartez cat mai mult. Un spin... simt caldura pe picior. Stiu ca e o dara de sange. Alerg mai departe. ... Scumpa mea, daca ma vei asculta, totul va fi perfect!
Bum-bum, bum-bum.
Alte vorbe, ale mele... Dragul meu, furatul miresei e o traditie, de ce trebuie sa te superi? ....
Bum-bum, bum-bum, bum-bum
Mai am inca putin... si scap.
Bum-bum, bum-bum, bum-bum...
De ce a crezut el ca poate sa dea in mine?

Am fost... odata!

2009-11-29T11:49:00.001+02:00

Treimi
Scancet, pelinci, lapte de capra;
Minge din par de vaca, opinci, islaz;
Catrinta, hora in sat, pamant;
Arcan, razboi, sange;
Acasa, Maria, Tudorel;
Recolta, paine, foamete;
Colectivizare, griji, saracie;
Cincinal, mecanizare, productie la hectar;
`89, revolutie, libertate;
Sperante, Bucurii, Impliniri;
Copii, Nepoti, Stranepoti;
Amintiri, atat, amintiri.
In numele Tatalui, al Fiului...

Azi n-am chef!

2009-11-27T09:30:00.002+02:00

AZI... N-AM CHEF!
Mi-am dat seama de asta inca de dimineata, cand cu o miscare gresita am daramat paharul cu periutele de dinti. Care dintre ele a cazut in vasul de toaleta? ...evident, a mea.
Scaunul de la masina e rece, schimbatorul e rece, volanul e rece si el... parbrizul e inghetat. Razuitoare, evident, n-am!
E dimineata de sambata. De ce sunt in masina la ora asta? A, da, merg sa incerc sa fac cateva poze. De ce, oare, ca doar n-am chef?
La semafor... rosu. Al doilea semafor... tot rosu. La al treilea.... rosu si aici. In sfarsit, al patrulea si ultimul.... galben... spre rosu.
Am mai zis doar, azi n-am chef! Nu stiu de ce intotdeauna dimineata in masina incepe sa se incalzeasca exact cand ajung la destinatie. Posibil sa fie din cauza ca orasul e mic si distantele, pe masura, dar eu stiu sigur ca azi n-am chef de nimic!
Ajung in padure. Cobor din masina. De ce oare ca abia ce se incalzise inauntru?
Liniste. Cateva frunze cad. Le aud cum fosnesc pana la pamant. Ar trebui sa pun trepiedul cu camera si sa incerc cateva cadre. Nu pot, nu vreau, azi n-am chef!
Fac, totusi, cativa pasi, indepartandu-ma de masina. Urechile imi tiuie, sigur de atata liniste. Intr-un copac de langa mine zaresc o bufnita. Se uita mine si parca imi zice: Hai ma, imi faci si mie o poza? Dar camera e in masina, ca, de, azi n-am chef!
Ma intorc. Cu greu fixez camera pe trepied. Iau telecomanda in mana si astept. Daca mai stau mult asa s-ar putea sa-mi vina cheful, asa ca...... click si:
UITE!