37 norocoase

marți, 22 decembrie 2009

Minus zece grade, viscol si ninsoare.
Asa e azi afara. Dar tocmai asta m-a facut sa ies din casa. Presimt ca daca ajung in varful dealului o sa pot trage cateva cadre interesante. Urcusul, insa, e greu, al naibii de greu. Zapada e moale, de aproape jumate de metru. Pas dupa pas imi croiesc carare prin omat. Copacii sunt cocosati de atata greutate pana la pamant. Cateva crengi reusesc sa ma atinga, pe fata. Le simt, din plin, dar nu renunt, continui sa urc. Aici sus, vantul e mai puternic si ninsoarea e mai abundenta. E posibil ca atunci cand ajung in varf vizibilitatea sa fie aproape de zero, dar ma incapatanez sa urc constient din ce in ce mai mult ca tot efortul meu va fi in zadar. Dupa inca o ora prin nameti ajung sus. E perfect! Atmosfera extraordinara, vizibilatate numai buna, lumina cata trebuie, chiar ma felicit in gand (sau poate o fi fost cu voce tare, nu mai stiu!) ca n-am renuntat la idee. Imi caut locul, asez tacticos trepiedul, apoi camera, o setez cum trebuie si cu bucuria unui copil mic cand reuseste, singur, sa construiasca o masinuta din piese lego, apas pe declansator, click...
Nimic! Din nou click... iarasi nimic!
Ma uit pe ecranul camerei. Semnul ala mic, enervant, in forma de baterie, clipea. Dupa doua ore de frig, a murit. E posibil ca injuraturile mele sa se fi auzit de foarte departe, dar ma reculeg, si ma gandesc ce ar putea revitaliza bateria mea. Solutia care imi vine in minte e sa gasesc o sursa de caldura. Singura la indemana sunt chiar eu. Imi dau geaca jos, ridic bluza, tricoul si lipesc acumulatorul de piele. Toate cele douazeci de grade cu minus au navalit asupra celor treizecisisapte ale mele, facand o medie aritmetica dezastroasa pentru confortul meu.
Dupa un minut pun acumulatorul in camera si o deschid.....
A mai aparut o linie de vitalitate. Fara sa clipesc pun ochiul in vizor.... focus.... click!


Libertatea la ea acasa

sâmbătă, 12 decembrie 2009

E o dimineata de august.
Afara, sunt vreo douazeci de grade si vantul bate destul de tare si ploua marunt, de parca nu ar vrea sa se opreasca niciodata.
Ei da, sunt in Olanda, intr-un camping mare cam cat un orasel civilizat din Europa, inconjurat de milioane de rulote sau casute de vacanta, undeva, pe malul unui lac, langa Amsterdam. Cu gandul la gasirea libertatii absolute, promise de toti cei care m-au incurajat sa vizitez capitala Tarilor de Jos, pornesc la drum. De cand am intrat in oras mi-au sarit in ochi puzderia de biciclete si agitatia mare. Oamenii... si mai albi si mai negri, unii sunt treji altii drogati, unii sunt calmi altii mai agitati (despre astia am aflat mai tarziu care este cauza starii lor), unii isi fac "treburile" la pisoarele amplasate chiar pe trotuar, altii intra in spatele unor vitrine unde sunt afisate, la "vanzare", fete(si nu numai) goale pusca, ...unii care isi prepara "tigari" pe caldaram in fata la Madame Tussaud, altii le iau gata facute din Coffee Shop (categorie in care, cred, intru si eu) ...unii care stau in case, iar casele plutesc pe canalele care traverseaza orasul, unii care te invita, subtil, sa cumperi pastile de la ei si nu stiu de ce sunt convins ca nu e vorba de aspirina, toti petrec si absolut toti merg pe biciclete.

Acum nu stiu sa zic daca libertatea e sentimentul ala confuz, euforic produs al marijuanei sau al faptului ca te poti pisa in voie chiar pe strada, dar pot spune ca dupa vizita la Coffee Shop as fi putut jura ca vad starci care bat in geamul casei.

Amsterdam?
Lekker!


amintiri bologneze

luni, 7 decembrie 2009

Maranello. In fata muzeului Ferrari pe care tocmai il vizitasem, un tip cu un cartonas in mana ma invita, vorbind intr-o engleza de balta, sa incerc un 430 Spider Coupe. Ma uit in spate sa ma asigur ca nu cumva vorbeste cu altcineva si cu gandul la un raspuns peste puterile mele financiare zic: How much?
Raspunsul a venit fulgerator: Sixty euro, fifteen minutes! Tremurand si anticipand o experienta incredibila, semnez o hartie scrisa in engleza si italiana, evident, fara sa citesc macar o propozitie si ma urc la volan. In drepta langa mine un nene burtos imbracat cu o salopeta pe care scria cu litere galbene. F439 Spider Coupe. Da, Ferrari.
Imediat dupa Maranello am plecat spre Bologna. Drumul e destul de scurt. N-am scos prea multe vorbe. Toate gandurile mele refuzau sa paraseasca pista si locul din stanga bolidului. Chiar aveam un plan pentru Bologna. Sa pozez obiectivele. Biserica San Petronio, vestitele turnuri Asinelli si Garisendo, Fantana lui Neptun, o panorama in Piazza Maggiore si multe altele dar ochii mei vedeau altceva... un turometru care urca pe la noua mii de turatii, o clapeta la mana dreapta care cerea apasata din cand in cand pentru ca imaginea din fata sa para din ce in ce mai ingusta. 489 de cai! O imensa forta se declansa la fiecare apasare a pedalei. Inima pulsa. Incercam sa nu clipesc. Simteam ca de fiecare data cand inchid ochii pierd controlul. Culoarea predominanta, Rosu. Totul se petrecea prea repede. Depasea perceptia mea pentru normal. De fiecare data cand apasam clapeta din dreapta pentru viteza superioara in timp ce acceleratia era la podea, simteam cum tot sangele imi invadeaza capul si respiratia mi se taie pentru o clipa. Zgomotul inconfundabil parca spunea... apasa, hai, mai tare, eu pot si stiu ca si tu vrei!!!... 5,6,7,8, noua mii de turatii..... visez??? FERRARI!!!

Bologna.... e clar ca tre sa revin!


1 Decembrie cu iz de odinioara!

joi, 3 decembrie 2009

Deeesteaaaptaa-teee Romaneeeeeee.... Asta imi suna in urechi de dimineata. Tancuri, mitraliere, parade, fanfare, la televizor, pe strada, la radio, peste tot e zarva mare. Plec din oras. Pe drum, intr-un sat o trupa de copilasi cu stegulete in mana, traverseaza ordonat, in coloana, strada. Dintr-o data parca hainele-s prea mari si parca eu prea mic. Se aude o usa deschizandu-se. Printr-un gest reflex sunt in picioare. Toti suntem in picioare. Inelul de la esarfa rosie e prea strans, stiu asta, dar nu-i timp. In cor, incepem... Treeei culoooori cunoooosc peee lumeeee, amiiintiiind de-uuun braav pooopoooor... Buna dimineata, dragi elevi!, rasuna o voce. Corul din nou: Sa traiti, tovarase profesor! Un gust de guma Turbo amestecat cu cel de suc Brifcor ma face sa inghit in sec. Imi vin navala in minte painea pe cartela, portocalele... doar iarna, de craciun; inghetata vafa la 3 lei, covrigii cu lapte acru in sticla cu gura mare acoperita cu capac de staniol, tigarile Cismigiu, pufaite prin scari de bloc, crevetii vietnamezi prajiti in putin ulei si salamul cu soia, mirosul de nechezol, dimineata; bananele verzi puse la copt pe dulap, halvita, merele murate, braga, placintele dobrogene, pepsiul, doar pe litoral; bomboanele de brad, grisinele, eugeniile, tabletele de glucoza...
Ce pofta-mi veni.... de copilarie!