Lumina

sâmbătă, 23 aprilie 2011

I love Europe

miercuri, 6 aprilie 2011

Eram, cu cateva zile in urma, in parcarea de langa bloc, asteptand un prieten. In capatul aleii troneaza dintotdeauna vreo cateva containere de gunoi, de obicei pline la refuz. Locul cu pricina e motiv de vizita zilnica pentru tiganii care cresc animale cu resturile de mancare, pe care ii vezi tot timpul cu o cange din fier in mana si cateva plase, pline cu prostiile care altora le prisosesc.
Se nimerise, in timp ce asteptam prietenul, unul din personajele de care ziceam. Ma uitam si ma minunam de cum intrase cu aproape jumatate de corp in ghena cu pricina scociorand cu unealta printre resturile zemoase si urat mirositoare.
La un moment dat... stupoare.... se aude o sonerie.
Ma uit la telefonul meu... nu suna...
Ma uit in jur... nimeni.
Numai ce vad matahala jegoasa cum se extrage din container, se sterge tacticos pe maini, de pantalonii ce pareau la un moment dat a fi o pereche de blugi, si scoate din buzunarul hainei un telefon si raspunde:
- Alo!
Pe semne ca interlocutorul il intreaba ce face...
- Bine ma, bine fac!
Intuiesc ca urmatoarea intrebare a fost "unde esti" pentru ca raspunsul a venit scurt si socant:
- Sunt la munca, unde sa fiu!?
Si mai zice in continuare:
- Suna-ma mai tarziu ca acum sunt un pic ocupat, hai pa!
...



si lor le-a placut

Remember what I did one summer

marți, 5 aprilie 2011

Deschid intr-o dimineata ploioasa fereastra camerei de hotel si pe caldaramul din piatra cubica mai veche decat iti poti imagina, se aud, sacadat, rotile unui carut tras de un tanar (probabil unul din multi cei care aprovizioneaza magazinele si restaurantele orasului) murat din cap pana-n picioare. Cu un zambet larg se uita spre mine si zice...
- Salve, Salve!
Eu, probabil nedumerit, mai mult soptit, zic in engleza de care eram cababil:
- Excuse me?
- Salve, tutto bene?
Intimidat, dar foarte placut surprins de amabilitatea tanarului, raspund...
- Perfetto, strangand degetele mainii si lipind buricele de buze in semn de placere.
Din spatele meu vine un miros puternic de cafea. De dupa perdea apar doua maini, fiecare cu cate o cana pline cu licoarea magica. Cu o mana iau cana si cu cealalta o iau pe ea, de dupa umar, urmarind impreuna tanarul care acum, o luase din loc, prin ploaie.
Se opreste din nou dupa cativa pasi, isi ridica palaria imbibata la refuz cu apa de pe cap si o pune in dreptul pieptului. Siroaie de apa i se preling pe fata. Se uita la noi si rade...
- Come puoi non amare Venezia?
Cu o plecaciune in stilul Casanova isi face iesirea din micuta piata in care era hotelul nostru.
Cateva minute mai tarziu, se auzea inca in departare fluieratul lui si cateva versuri...
- Serenata quasi a mezzanotte
Guardie e ladri che si fanno a botte
E i rigazzi da soli sono ancora romantici....
Iar zgomotul rotilor de la carut se pierde printre picaturile de ploaie...


Prolog (Lebedinoye ozero)

vineri, 1 aprilie 2011

M-am trezit de dimineata cu un ritm de chitara bas ce-mi suna acut in urechi. Sunt sigur ca nu l-am mai auzit si abia astept sa incerc sa-l transpun. Noul set de corzi e montat si acordat, si nici nu mai e mult pana la repetitie.
Cobor doua nivele si sun... Prietenul H deschide:
- Hai, esti gata? Am un ritm nou si vreau sa ma acompaniezi.
- Iau ceva pe mine si cobor. Astepta-ma jos!
Imi pun fundul pe mana curenta si imi fac vant pana in josul scarilor. Imping usa de la intrare cu piciorul si ies in fata blocului. Soarele imi inchide brusc ochii. E cald, e vara, e vacanta. Ce bine ca am terminat si clasa a VIII-a!
Incerc sa bat in banca cu tact, noul ritm. Tremur de nerabdare si H intarzie.
La blocul din stanga, la etajul doi, doua tipe stau pe balcon si se hilizesc. Le stiu din vedere, de la scoala. Parca invatau in clasa vecina. Simpatice foc, dar azi n-am timp de ele.
Usa de la intrarea in bloc se izbeste de perete.
- Hai, mergem?
- Cum iti spuneam, am un ritm nou, si am nevoie de tine si tobele tale, incerc eu sa-i explic, pornind cu pasi repezi spre sala de repetitie.
Ajunsi in dreptul blocului in care cele doua tipe erau la balcon, auzim chicoteli de sus.
Doua barabule negre trec milimetric pe langa noi. Ne oprim nedumeriti si contrariati.
- Bai, care mama dracului arunci....
Ridicam amandoi privirile. Cu o jumate de secunda mai tarziu, cele doau chipuri simpatice de sus se retrag.
- Auzi, astea ori sunt nebune, ori ne indragesc!?
- Cine stie, zic eu, poate o iesi vreo prietenie din asta, mai mult razand si cu gandul doar la noul meu ritm...